OnePlus vrea să dea lovitura cu un nou smartphone. Când va fi lansat
O nouă eră pentru telefoanele mobile. Piaţa smartphone-urilor pliabile va avea în 2023 cel mai expansiv an de până acum. Mai mulţi producători, printre care şi OnePlus, au anunţat deja că vor să lanseze astfel de produse.

OnePlus nu a venit cu un smartphone pliabil la Mobile World Congress 2023. În schimb, a confirmat că îşi va lansa primul dispozitiv de acest fel undeva în a doua parte a anului, relatează news.ro.
Noul smartphone pliabil OnePlus
Directorul de operaţiuni Kinder Liu a spus că primul smartphone pliabil OnePlus va fi un flagship în adevăratul sens al cuvântului, cu dotări tehnice de top, şi că din acest motiv nu s-a vrut grăbirea lansării. Va fi „ceva fenomenal”, promite directorul de operaţiuni al companiei chineze.
Compania nu a prezentat şi alte informaţii despre viitorul dispozitiv. Însă, întrebat despre tipul de pliere care va fi folosită, Liu a făcut un gest amplu cu mâinile, care pare să sugereze că telefonul se va deschide precum o carte, după modelul Galaxy Fold.
Smartphone de ultimă generaţie
În urmă cu doar o săptămână, Oppo, de care aparţine şi OnePlus, a prezentat Find N2 Flip, un smartphone pliabil care se pliază precum telefoanele cu clapetă de pe vremuri şi la fel ca Galaxy Flip. OnePlus a prezentat recent flagship-ul OnePlus 11 şi urmează să-şi lanseze pe piaţă o nouă tastatură mecanică.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰