Antena Meniu Search
x

Foto Premieră mondială: O rachetă imprimată 3D va încerca să decoleze din SUA. A fost creată în 2 luni şi foloseşte "combustibilul viitorului"

Racheta Terran 1, dezvoltată de compania Relativity Space, prima rachetă construită prin imprimare 3D din lume, va zbura pentru prima dată, sâmbătă, de la Cape Canaveral, Florida, transmite news.ro. Tom Ellis, fondatorul companiei care a dezvoltat racheta, a fost inclus în 2019 pe lista TIME 100 Next, la secţiunea "Fenomene" şi este considerat un adevărat antreprenor al viitorului. 

de Redactia Observator

la 11.03.2023, 13:37

O rachetă imprimată 3D va încerca să decoleze din SUA. A fost creată în 2 luni şi foloseşte "combustibilul viitorului"
O rachetă imprimată 3D va încerca să decoleze din SUA. A fost creată în 2 luni şi foloseşte "combustibilul viitorului" - Twitter/Tom Ellis

Mai simplă şi mai ieftin de produs, racheta este propulsată de un amestec de oxigen lichid şi gaz natural lichefiat. Fereastra de oportunitate pentru lansare este cuprinsă între orele locale 13:00 şi 16:00 (20:00 şi 23:00, ora României).

Scopul acestui prim zbor de testare este de a demonstra că aparatul poate rezista presiunii unei decolări şi de a aduna cât mai multe date pentru dezvoltarea ulterioară a acestor rachete, care sunt mai ieftine şi mai uşor de fabricat, potrivit companiei.

În total, 85% din masa rachetei a fost imprimată 3D, iar compania vizează o proporţie de 95% în viitor.

Avantajele sunt multiple: reducerea costurilor şi simplificarea procesului de fabricaţie, oferind în acelaşi timp o mai mare flexibilitate. Cu ajutorul roboţilor săi uriaşi de imprimare 3D, compania susţine că foloseşte de 100 de ori mai puţine piese faţă de o rachetă tradiţională. De asemenea, aceasta subliniază rapiditatea metodei: 60 de zile de la materia primă la produsul finit.

Pe acelaşi subiect

Racheta Terran 1 are o înălţime de 33,5 metri şi un diametru de puţin peste 2 metri. Prima sa treaptă are nouă motoare, de asemenea tipărite 3D, iar a doua treaptă are un motor.

Racheta e propulsată de "combustibilul viitorului"

O primă încercare de lansare a fost anulată în ultimul moment miercuri, din cauza unei probleme tehnice.

Drept combustibil foloseşte metalox, un amestec de oxigen lichid şi gaz natural lichefiat (în principal metan). Dacă va ajunge pe orbita Pământului sâmbătă, va fi prima rachetă care foloseşte acest combustibil şi care reuşeşte acest lucru. Relativity Space, care are o viziune pe termen lung de a contribui la dezvoltarea unei umanităţi multiplanetare, susţine că acesta este combustibilul "viitorului" şi că este cel mai uşor de produs pe Marte.

Rachetele Vulcan, de la United Launch Alliance, şi Starship, de la SpaceX, aflate în curs de dezvoltare, vor folosi, de asemenea, acest combustibil.

Racheta Terran 1 ar trebui să fie capabilă să plaseze o încărcătură de 1.250 kg pe orbita joasă a Pământului. Însă acest prim zbor nu conţine o încărcătură utilă. Relativity Space dezvoltă, de asemenea, o rachetă mai mare, Terran R, capabilă să transporte 20.000 kg pe orbita joasă a Pământului. O dată de lansare pentru aceasta nu este însă prevăzută înainte de 2024.

Relativity Space, cu sediul în Long Beach, a semnat deja contracte în valoare de 1,65 miliarde de dolari, potrivit lui Tim Ellis, tânărul şef al companiei pe care a cofondat-o în 2015. Majoritatea acestor contracte sunt pentru racheta Terran R. Unul dintre ele este cu compania OneWeb, care vrea să ofere acces la internet din spaţiu printr-o constelaţie de sateliţi.

Acest tip de rachetă "este în mod clar locul unde se află cea mai mare oportunitate de piaţă pentru restul deceniului, pentru că există o nevoie uriaşă în această clasă de sarcină utilă în acest moment", a scris marţi pe Twitter Tim Ellis, de profesie inginer aerospaţial.

Un operator de sateliţi poate aştepta ani de zile pentru a obţine un loc în marile rachete ale Arianespace sau SpaceX. De aceea, zeci de start-up-uri au intrat pe piaţa rachetelor de dimensiuni mici şi medii în ultimii ani pentru a răspunde cererii.

Cine este Tim Ellis, tânărul care a creat racheta

Potrivit presei americane, Tim Ellis, care are în jur de 30 de ani, este originar din Texas şi a început facultatea la University of Southern California (USC), dorindu-şi iniţial să devină scenarist. După primul an de facultate şi-a schimbat opţiunea şi a decis să urmeze specializarea în inginerie aerospaţială.

Ellis, ca şi Jordan Noone, cofondator Reality Space, a deţinut poziţii de conducere la Rocket Propulsion Lab al USC. Cu Rocket Propulsion Lab, Ellis şi Noone au ajutat la lansarea în spaţiu a primei rachete proiectate şi construite de studenţi. În timp ce se afla la USC, Ellis a avut trei stagii consecutive la Blue Origin, compania spaţială a lui Jeff Bezos. După absolvire, Ellis s-a alăturat cu normă întreagă companiei Blue Origin, unde a lucrat la componente de rachete imprimate 3D şi ca inginer de dezvoltare a propulsiei.

În 2015, Ellis a fondat Relativity Space împreună cu fostul său coleg de facultate Jordan Noone, având ca scop să lanseze pe orbită prima rachetă complet imprimată 3D.

Ellis şi Noone au primit finanţarea iniţială de 500.000 de dolari în urma unui e-mail trimis miliardarului Mark Cuban, om de afaceri american, producător de film, investitor, filantrop, dar şi o personalitate media şi scriitor. În aprilie 2018, Cuban declara pentru Los Angeles Times că a investit în Relativity pentru că fondatorii ei "sunt inteligenţi, inovatori, concentraţi şi învaţă continuu".

Ellis a fost inclus în 2019 pe lista TIME 100 Next, la secţiunea "Fenomene" şi este considerat noul star al antreprenorilor viitorului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Tehnologie » Premieră mondială: O rachetă imprimată 3D va încerca să decoleze din SUA. A fost creată în 2 luni şi foloseşte "combustibilul viitorului"