WhatsApp lansează o nouă funcţie. Utilizatorii îşi vor putea trimite singuri mesaje
WhatsApp lansează o nouă funcţie denumită "Message Yourself", care le permite utilizatorilor să îşi trimită singuri mesaje. Astfel, ei pot salva cu uşurinţă informaţii pe care să le acceseze, apoi, mult mai rapid, potrivit News.ro.
Cea mai nouă funcţie WhatsApp se numeşte "Message Yourself" ("Scrie-ţi singur") şi le permite utilizatorilor, aşa cum sugerează şi numele, să-şi trimită singuri mesaje. Fie că sunt însemnări, liste de cumpărături sau link-uri, informaţiile trimise astfel pot fi păstrate şi accesate rapid la nevoie, direct din aplicaţia cu peste 2 miliarde de utilizatori.
Anticipată în urmă cu câteva săptămâni pe versiunile beta, noutatea a apărut în versiunea 22.23.74 a aplicaţiei pentru iPhone (iOs) şi în versiunea corespunzătoare 2.22.23.77, pentru Android.
Noua opţiune devine vizibilă atunci când utilizatorul foloseşte funcţia de iniţiere a unei noi conversaţii. Un chat propriu va apărea în listă, deasupra tuturor intrărilor din agenda de contacte.
Conversaţia cu propria persoană va apărea alături de celelalte
După trimiterea unui astfel de mesaj, conversaţia cu propria persoană va apărea alături de celelalte chat-uri private şi grupuri de discuţii. La fel ca acestea, propriul chat poate fi fixat, pentru a fi afişat primul pe ecran.
Funcţionalitatea nu este o noutate pentru aplicaţiile de comunicare. Slack şi Telegram au deja de mai mult timp funcţii similare, iar WhatsApp încearcă să aducă îmbunătăţiri noi, cu fiecare actualizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰