Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Plajă nouă de 80 de metri lăţime şi 800 de metri lungime pe litoral. E aproape de restaurante şi e protejată de curenţi şi valuri mari

O nouă plajă prinde contur la malul Mării Negre! Este localizată în Agigea şi - la finalizare - va avea o lungime de aproape un kilometru. Astfel, turiștii care vor ajunge acolo vara viitoare, vor face plajă exact unde îşi facea concediul primul lider comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Apariţia noii plaje a determinat autorităţile locale să ia în considerare varianta ca Agigea să devină staţiune estivală. 

de Redactia Observator

la 27.12.2023 , 19:30

Lucrările de lărgire a plajei din Agigea au început în urmă cu patru luni, iar constructorii spun că au reuşit să mărească de 30 de ori dimensiunile fâşiei de nisip. La final, plaja va avea 80 de metri lăţime şi 800 de metri lungime, cu tot cu faleză. Pentru a nu fi erodată, au fost ridicate şi două diguri. Unul paralel cu marea, iar al doilea, perpendicular cu malul. Ambele ajută la blocarea curenţilor şi a valurilor puternice. 

Turiştii sunt încântaţi

Andreea Filip, reporter Observator: Este o zonă în care vin, vara, foarte mulţi şi unul dintre puţinele locuri de pe litoralul românesc în care oamenii ajun şi în extrasezon la restaurantele cu specific pescăresc. Dacă până acum nu aveau o plajă, de acum, după o masă copioasă cu peşte proaspăt din Marea Neagră, vor avea unde să facă baie în mare şi să stea întinşi pe nisip. 

Vezi și

Turist: Era super necesar. S-ar putea să fie mult mai linişte faţă de plajele de la Eforie Sud, Eforie Nord. Aproape de restaurante, faci o plajă, vii şi mănânci, mai faci o plajă. 

Pe acelaşi subiect

Turist: Un pic de plimbare merge, chiar nu aveai pe unde să te plimbi. Acum probabil o să fie un pic mai frumos. O să avem unde să venim mai des.

Posibilitatea ca Agigea să devină staţiune estivală datorită noii plaje este privită cu entuziasm de investitorii locali. 

Matei Datcu, manager cherhana: Cred că o să se dezvolte mai bine turismul. Iar ca plaja mare care a aparut e ok pentru turistii care tot timpul au venit în zonă. Acest dig, pe mine m-avantajeaza, vorbind strict personal, ca nu-mi mai intră apa-n casa.

Noua plajă nu are un scop exclusiv turistic

Marius Stamat, manager firmă înnisipare: Plaja a fost necesară pentru a proteja malul din spate care era erodat continuu ceea ce ducea la apariţia unui pericol pentru casele de sus, de pe faleză. 

Hristu Uzun, director Apele Române: Nisiparea s-a produs pe o suprafaţă de aproape 11.000 mp. S-a creat o zonă cu o privelişte deosebită şi o siguranţă pentru turiştii care vor face plajă pe această zonă.

Plaja lui Gheorghe Gheorgiu-Dej

În anii 60, acolo exista o plajă ca la carte, cu duşuri şi cabine de duş. Fusese amenajată la solicitarea expresă a lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, care adora să facă băi de soare. Realizarea noii plaje din Agigea va costa 27 de milioane de lei.

Nu la fel de bucuroşi sunt şi investitorii din Mamaia, staţiunea în care au fost primele plaje lărgite la noi în ţară. Lucrările au fost făcute de o altă firmă, faţă de cea din Agigea. Turiştii s-au plâns de nenumărare ori că merg prea mult până intră în mare, că sunt prea multe scoici şi că trecerea de la apă mică la apă adâncă se face brusc. În plus, unele au început să se erodeze la doi ani după ce au fost făcute. 

O altă plajă care a fost extinsă e cea din Eforie Sud. În prezent se lucrează pentru acelaşi scop în Costineşti, Olimp, Jupiter şi Neptun. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » ANIMAŢIE. Plajă nouă de 80 de metri lăţime şi 800 de metri lungime pe litoral. E aproape de restaurante şi e protejată de curenţi şi valuri mari