Video Asigurarea de călătorie. Ce trebuie să ştii pentru a nu te trezi cu o factură dede mii de euro după vacanţă
O vacanță de vis se poate transforma, într-o clipă, într-o factură de coșmar. Nu e de mirare că tot mai mulți români își fac asigurare de călătorie înainte de plecare. În 2025, în fiecare oră, au fost despăgubiţi câte doi turiști. De la accident pe pârtie, la intoxicații în Turcia sau operații de urgență în State. Costurile pot ajunge la zeci de mii de euro pentru cei porniți la drum neasigurați.
Cătălina Szakacz nu pleacă în vacanță fără poliță de asigurare. Anul acesta, în Bulgaria, a avut nevoie de ea pentru prima dată. "În prima seară, am avut o durere de măsea. Am fost, am rezolvat problema, a fost nevoie să mai merg o dată, să mi se prescrie antibiotic. În 3 zile de când am depus actele, mi-au și intrat banii. Pentru 4 persoane am plătit 430 de lei și am recuperat 600 de lei. Mi-am recuperat banii, chiar mai mult decât am plătit", a declarat Cătălina Szakacz. 60% dintre cei care călătoresc prin agenţii îşi fac o asigurare de călătorie, arata datele din industrie.
Românii au încheiat, în 2025, polițe de asigurare de călătorie care au acoperit o valoare totală de 85 de miliarde de lei
Românii au încheiat, în 2025, polițe de asigurare de călătorie care au acoperit o valoare totală de 85 de miliarde de lei, cu 13% mai mult față de anul anterior. Despăgubirile plătite au însumat 81 de milioane de lei, adică 220.000 de lei pe zi. Și, în medie, doi turiști despăgubiți în fiecare oră. "Cele mai solicitate sunt însă asigurările de călătorie care acoperă în primul rând problemele de sănătate. Dacă, de exemplu, un turist își fracturează un picior în deplasare, spitalizarea poate costa în medie 1.000 de euro pe zi, iar asigurarea acoperă acești bani. Și în Bulgaria ar trebui să își facă asigurare. De exemplu, un copil mic a făcut o insolație, a trebuit dus de urgență la medic, iar familia a fost nevoită să scoată câteva sute de euro din buzunar", a declarat Traian Bădulescu, vicepreşedinte ANAT. În general, asigurările de călătorie sunt structurate pe trei niveluri: basic, standard și premium. Prețul pornește de la 60 de lei de persoană, pentru o săptămână în Europa, și poate crește, în funcţie de destinație, pana la cateva sute de lei.
"Chiar și varianta standard acoperă cheltuielile medicale, urgențele, intervențiile chirurgicale și repatrierea. Polițele premium pot avea în plus asigurarea bagajelor, a echipamentelor electronice, răspunderea civilă, protecția juridică și chiar asistență tehnică auto. Un exemplu simplu de situație medicală este o apendicită sau o fractură, putem merge ori la stat ori la privat in tara respectiva si asiguratorul acoperă costurile ocazionate cu intervenția, cazarea, și chiar cazarea aparținătorului, dacă persoana asigurată este minoră", a declarat Marius Constantinescu, broker de asigurari. Cardul European de Sănătate este util, dar are limitările lui: oferă acces doar la spitalele de stat și de urgență, în anumite condiții. Cardurile bancare platinum si gold includ automat asigurare permanenta de calatorie.
