Cât costă trei zile de vacanţă la mare, în regim all inclusive, de Crăciun. Turiştii sunt aşteptaţi cu mese festive şi cadouri
Nu doar vara e frumos la mare, ci şi iarna. Ştiu asta cei care vor să îl aştepte pe Moş Crăciun pe litoral. Şi cum doritori sunt destui, restaurantele şi hotelurile s-au pregătit din timp ca să satisfacă cele mai exigente gusturi. Cei mai mulţi turişti profită acum de vacanţele pe litoral, mai ales că de la anul guvernul ar putea să elimine tichetele de vacanţă.
La recepţia unui hotel din Constanţa, turiştii care sunt nerăbdători să petreacă Crăciunul pe litoral şi-au făcut apariţia deja. "Oamenii găsesc în primul rând relaxare. În primul rând le oferim pachete de cazare cu all inclusive. Pachetele la noi sunt de minim 3 nopţi. Ei au inclus toate serviciile noastre, inclusiv masa festivă de Crăciun. Vom împărţi şi cadouri", a declarat Alexandra Bedregeanu, şef recepţie.
Pentru trei zile de vacanţă la mare în regim all inclusive, turiştii scot din buzunar în jur de 2.000 de lei de persoană. Au inclus şi accesul la spa, bazin de înot sau sală de fitness. Iar mânacarea va satisface toate gusturile şi poftele.
"Îi aşteptăm pe clienţii noştri cu produse tradiţionale româneşti cum ar fi caltaboş, cârnaţi, dar bineînţeles şi cu produse internaţionale, raţă cu fructe confiate", precizează Sorina Dumitraşcu, reprezentant hotel.
Moş Crăciun îi aşteaptă pe copii la mare
Copii nu trebuie să îşi facă griji că nu vor primi cadouri, moşul îi va găsi şi la hotel. "Pe oaspeții noștri ii întâmpinăm cu o sticlă de Prosecco, cu ceva dulce, iar pentru copii avem un moment artistic în care Moșul coboară de la înălțime și le înmânează cadourile. Dacă au fost cuminți bineînțeles", spune Cătălina Cioarec, reprezentant hotel.
Cu toate acestea, vestea că de la 1 ianuarie tichetele de vacanţă ar putea fi eliminate a pus pe jar industria hotelieră din România. "Tăiem de peste tot, creștem fiscalitatea și luăm dreptul românilor de a fi mai sănătoși. Hoteluri care sunt foarte afectate, nu mai realizează investiții. Lăsați românilor voucherele de vacanță", spune Anca Nedea, hotelier. Industria hotelieră aduce miliarde de lei anual la bugetul de stat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰