Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă un sejur all inclusiv în minivacanţa de Rusalii pe litoral. Peste 35.000 de turişti sunt aşteptaţi la mare

Se anunţă vreme perfectă pe litoral pentru minivacanţa de Rusalii, iar mii de turişti sunt aşteptaţi să se distreze la malul mării. Hotelierii profită şi, în locul preţurilor piperate, au apărut tarifele speciale. Pentru un sejur all inclusive, turiştii pot scoate din buzunar până la 1.700 de lei. 

de Cătălina Buzoianu

la 15.06.2024 , 10:08

Încet, încet, stațiunile de la malul mării prind viaţă. Şi ca-n fiecare an, de Rusalii, Mamaia este din nou favorită, cu cel mai mare grad de ocupare până acum.

"Peste 35.000 de turişti sunt aşteptaţi la mare, în minivacanţa, uşor prelungită, de Rusalii. Ne vom bucura în continuare de cele mai mici tarife din timpul sezonului. Suntem şi în această perioadă în programul litoralul pentru toţi", spune Corina Martin, președinte RESTO

Staţiunea de pe litoral cu cele mai mici preţuri în minivacanţa de Rusalii

Vezi și

"Veşti bune de pe litoral. Avem grad de ocupare 100% de Rusalii. Avem şi oferte speciale. Pornim de la 49 de euro de persoană pentru alegerea conceptului all inclusive?",  a declarat Roxana Taiss, hotelier. 

Pe acelaşi subiect

"Hotelurile în perioada de Rusalii oferă 20% reducere la cazare. Camera dublă va fi 500 de lei şi camera pentru o singură persoană 450 de roni pe noapte, iar în acest moment hotelul are un grad de ocupare de 50%", spune Iolanda Nanu, hotelier.

Şi cum ofertele curg din belşug, distracţia este şi ea una garantată. Cei mai cunoscuţi artişti ai momentului,  Loredana, Andrei Bănuță sau  Alina Eremia, vor avea grijă să-i încânte pe turiştii de pe litoral. Iar surprizele nu se opresc aici. 

"Vorbim de facilităţi exterioare, două piscine, una pentru adulţi, două pentru copii. Un program extrem de complex atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Cu muzică live, animaţie, dar şi plajă privată şi sezlonguri incluse",  a declarat Roxana Taiss, hotelier. 

"Avem temperaturi foarte bune pentru a face baie în apa mării, peste 21 de grade, dar avem şi temperaturi ridicate, numai bune pentru expunerea la soare şi pentru primul bronz", completează Corina Martin, președinte RESTO.  

Pregătirile sunt în toi şi în restaurante, acolo unde cei mai iscusiţi bucătari le vor pune la dispoziţie turiştilor cele mai gustoase preparate. 

"În toate staţiunile de pe litoral sunt hoteluri pregătite. Restaurantele şi atracţiile pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, îşi aşteaptă cu toţii oaspeţii", mai spune Corina Martin, președinte RESTO.  

Dacă în stațiunea Mamaia, costurile sunt ceva mai piperate, în Eforie Nord, minivacanţa de Rusalii vine cu cele mai mici preţuri. Pentru un hotel de trei stele turiştii pot scoate din buzunar în jur de 130 de lei pe noapte.

Cătălina Buzoianu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Cât costă un sejur all inclusiv în minivacanţa de Rusalii pe litoral. Peste 35.000 de turişti sunt aşteptaţi la mare