Curiozităţi despre Castelul Peleş. Informaţii neaşteptate despre reşedinţa de vară a familiei regale
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România este Castelul Peleş, astfel că ne-am gândit cât de important este ca turiştii să aibă la dispoziţie cât mai multe informaţii despre obiectivul respectiv.
Sute de mii de vizitatori iau cu asalt Castelul Peleş, în fiecare an, bucurându-se de un număr important de exponate de prestigiu, dar şi de zona verde ce înconjoară stabilimentul şi îi oferă un plus de atractivitate.
Castelul Peleş este vizitat în mod constant inclusiv de turişti străini care îşi doresc să ajungă în România pentru a vedea cu ochii lor modul remarcabil în care trăia Familia Regală a României.
Cui îi aparţine Castelul Peleş azi
Castelul Peleş, ridicat în Sinaia, a fost construit în intervalul 1873-1914 şi a servit drept reşedinţă de vară a regilor României. Castelul Peleş se bucură de un amplasament extraordinar, în mijlocul naturii.
Actualmente, Castelul Peleş aparţine Familiei Regale a României şi găzduieşte Muzeul Naţional Peleş. Castelul Peleş a fost naţionalizat după Al Doilea Război Mondial şi a revenit în posesia Familiei Regale a României abia în 2007. Cu toate acestea, Regele Mihai I al României şi-a exprimat speranţa ca această locaţie să găzduiască, în continuare, Muzeul Naţional Peleş.
Construcţia a durat 41 de ani
Castelul Peleş a fost ridicat într-un interval de 41 de ani, între 1873 şi 1914. Are numeroase încăperi, printre care Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, etc.
Totuşi, inaugurarea oficială a avut loc în 1883, dar lucrările au continuat. Iniţial, castelul a fost în apropierea graniţei dintre România şi Austro-Ungaria. Ulterior, după unirea Transilvaniei cu România, Castelul Peleş a ajuns să fie amplasat, practic, în inima ţării.
Interiorul a fost decorat de specialişti cu renume
Regele Carol I a ales locul în care să fie construit Castelul Peleş, impresionat de frumuseţea locurilor. A apelat la specialişti de renume mondial pentru ridicarea castelului. Ne gândim aici la arhitecţii Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman.
De asemenea, interiorul Castelului Peleş a fost decorat de J. D. Heymann, August Bembe și Bernhard Ludwig, toţi trei aduşi special în ţară din Germania şi Austria pentru a-şi aduce aportul la dezvoltarea Castelului Peleş.
Curiozităţi despre Castelul Peleş
Deşi este vizitat anual de sute de mii de turişti, puţină lume ştie, de exemplu, că Regele Carol I a vândut un domeniu important deţinut în Germania pentru a finanţa cumpărarea Domeniului Regal Sinaia şi ridicarea Castelului Peleş.
De asemenea, puţină lume ştie că la Peleş s-au născut atât Regele Carol al II-lea, în 1893, cât şi Regele Mihai I, în 1921. Pe de altă parte trebuie precizat că la Castelul Peleş s-a stins din viaţă Regele Ferdinand I, în 1927.
Ce este Pelişorul
Pe Domeniul Regal Peleş se mai află două castele de dimensiuni mai mici, castele intitulate Pelişorul şi Foişorul. Castelul Pelişor a fost ridicat în perioada 1899-1902, de către arhitectul ceh Karel Liman şi artistul vienez Bernhard Ludwig.
Pelişorul a fost ridicat la solicitarea regelui Carol I şi era utilizat ca reşedinţă de vară pentru principii moştenitori Ferdinand şi Maria. Pelişorul are "doar" 99 de încăperi, spre deosebire de Peleş, care are 160 de încăperi.
Alte informaţii despre palat
Castelul Peleş are şapte terase, decorate cu statui de piatră, fântâni și vase ornamentale sculptate în marmură de Carrara. Castelul Peleş putea fi vizitat încă de pe vremea Regelui Carol I.
De asemenea, trebuie precizat că la Castelul Peleş existau condiţii demne de cel mai înalt nivel. Domeniul avea propria uzină electrică, iar Biblioteca Regală era dotată cu o uşă secretă ce îi permitea regelui să se refugieze în camera de gardă, în caz de pericol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰