Documentul fără de care nu mai poți călători în Marea Britanie a intrat în vigoare. Totul despre ETA
Începând de astăzi, 25 februarie 2026, dacă vrei să mergi în Marea Britanie trebuie să obții înainte o autorizație electronică de călătorie, numită ETA. Fără această aprobare digitală, companiile aeriene nu te mai lasă să urci în avion. Măsura se aplică cetățenilor din 85 de țări și face parte din noul sistem de control la frontieră al Regatului Unit. Documentul poate fi eliberat online, pe baza datelor din paşaport şi costă 16 lire.
Începând de astăzi, 25 februarie 2026, cetățenii din 85 de țări, inclusiv UE, SUA şi Canada, care nu au nevoie de viză pentru a intra în Regatul Unit trebuie să aibă o autorizație electronică de călătorie (ETA) înainte de a călători în Regatul Unit.
Cetățenii UE care până acum puteau intra în Marea Britanie doar cu pașaportul, adică fără viză, trebuie acum să obțină ETA înainte de călătorie, dacă merg pentru vizite scurte (turism, afaceri, până la 6 luni).
Pasageri fără ETA nu se vor putea îmbarca
Măsura face parte din procesul de digitalizare a sistemului de imigrație și deschide drumul către viitorul sistem de frontiere contactless al Regatului Unit, potrivit guvernului de la Londra. Începând din septembrie 2025, au fost acordate 19,6 milioane de ETA.
Vizitatorii au nevoie de ETA dacă nu au nevoie de viză pentru șederi de scurtă durată, de până la șase luni sau dacă nu au deja un statut de imigrant în Regatul Unit. Aceste cerințe înseamnă că transportatorii, precum companiile aeriene, vor refuza de acum îmbarcarea vizitatorilor eligibili care nu dețin ETA.
Reguli pentru cetățenii cu dublă cetățenie
Cetățenii britanici cu dublă cetățenie trebuie să prezinte fie un pașaport britanic valabil, fie un certificat de drept (certificate of entitlement) atunci când călătoresc în Regatul Unit. Este obligatoriu pentru toți cetățenii britanici, indiferent de cealaltă naționalitate. Începând cu 26 februarie 2026 certificatele de drept vor fi emise în format digital. Aceasta înseamnă că certificatul trebuie solicitat o singură dată și nu va mai expira odată cu pașaportul.
"Programul ETA este o parte vitală a activității noastre de consolidare a securității frontierelor Regatului Unit, dându-ne posibilitatea de a controla cine intră în țara noastră", a declarat ministrul pentru migrație și cetățenie, Mike Tapp. "Orice persoană care dorește să viziteze Regatul Unit trebuie să se asigure că este pregătită pentru călătorie și are permisiunea necesară. Sunt incluși aici cetățenii britanici du dublă cetățenie, care trebuie să se asigure că au un pașaport britanic valabil sau un certificat de drept".
ETA este necesară și pentru escală
Autorizațiile ETA sunt obligatorii şi pentru persoanele care sosesc în Regatul Unit pentru a lua zboruri de legătură și sunt supuse controlului de frontieră. Cererea se face prin aplicația "UK ETA". În cele mai multe cazuri: primești răspuns automat, în câteva minute, deci poți face și călătorii neplanificate cu mult în avans. Totuși, autoritățile recomandă să aplici cu până la 3 zile lucrătoare înainte de plecare, pentru că unele cereri pot necesita verificări suplimentare.
Ce informații trebuie furnizate
Solicitantul trebuie să trimită: date personale (nume, dată naștere etc.), date biometrice (de exemplu fotografie), răspunsuri la întrebări despre eligibilitate și eventuale antecedente penale. După aprobare, ETA este asociată digital pașaportului solicitantului.
Cine trebuie să aplice
ETA este pentru cetățenii din țările care: pot intra în UK fără viză, pentru vizite de maximum 6 luni, în scop de turism, afaceri sau alte activități permise vizitatorilor. Chiar dacă ai ETA sau documente valabile, decizia finală de intrare aparține Poliției de Frontieră britanice (Border Force), care poate face verificări suplimentare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰