Video Nordul staţiunii Mamaia, locul favorit al iubitorilor sporturilor extreme. Cât costă kite surfingul
Staţiunea Costinești rămâne și anul acesta una dintre preferatele românilor. Preţurile mai mici de aici sunt principala atracţie. Însă, iubitorii sporturilor extreme au ales nordul staţiunii Mamaia, chiar dacă preţurile sunt aproape duble. Pentru pasionaţi, nimic nu mai contează atunci când se află pe mare. Senzațiile pe care le trăiesc sunt atât de intense încât orice altceva este dat uitării.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Autostrada de 415 kilometri la care se lucrează de 20 de ani. Au terminat până acum doar un sfert
Încă de la primele ore ale dimineţii plaja e plină. Turiștii profită din plin de ceea ce le oferă natura: soare şi mare cât vezi cu ochii. Unii sunt fani ai staţiunii Costineşti, alţii au ales-o pentru preţuri. O familie cu doi copii, de exemplu, cheltuieşte în jur de 100 de euro pe zi pe cazare, mâncare și distracția de pe plajă.
E prima dată când venim la Costineşti. Mai mulţi colegi de-ai mei care au fost mi-au spus că aici e super. Adică, preţurile sunt mult mai avantajoase decât alte plaje. Şi am ales aici şi chiar e super, spune un turist.
De 20 de ani cred. Ne-am obişnuit aici, pur şi simplu. Are preţuri mai scăzute decât celelelte staţiuni, spune o turistă.
Comercianții sunt și ei mulțumiți. Nu duc lipsă de clienți. Un meniu complet la autoservire costă 30 de lei, iar berea, limonada sau sucurile sunt cele mai cerute, mai ales atunci când mercurul urcă amenințător în termometre.
Putem vinde şi 1000 de beri pe zi, spune un barman.
Iubitorii sporturilor extreme au ales nordul staţiunii Mamaia
Vacanța la mare nu înseamnă doar bălăceală şi lenevit la soare. Poate însemna şi multă adrenalină.
Iulian Tache, instructor: Să avem la 2 ore de Bucureşti o mare pe care putem practica atâtea sporturi, chiar suntem privilegiaţi. Sunt ţări din Europa care nu au nicio mare, trebuie să meargă mii de km.
Iar reteţa perfectă pentru pasionații sporturilor extreme trebuie să cuprindă un vânt bun, echipament profesionist şi multă dorinţă.
Reporter: Cât timp trebuie să ne antrenăm să ieşim pe mare cu un zmeu?
Turist: În jur de 6 ore, cam pe acolo.
Reporter: Ce înseamnă stand-up paddle, în primul rând?
Iulian Tache, instructor: Varianta surfing-ului când nu avem valuri. Surfingurii s-au gândit să folosească placa şi în zilele fără val, ei spun că este o alternativă foarte plăcută la bicicletă.
Însă, pentru cei care abia acum descoperă tainele kite-surfing-ului este nevoie de cursuri. Durează câteva zile şi pot ajunge la 350 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰