Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O pârtie din Maramureş, noua atracţie turistică în căutarea zăpezii. Un pachet turistic pornește de la 1.700 de lei de persoană pentru trei zile

Unde sunt zăpezile de altădată? Toată lumea e în căutarea unui petic de omăt pentru a simţi atmosfera sărbătorilor de iarnă, doar că puţine sunt locurile în care vom putea petrece un Revelion ca în poveşti. Pe pârtia Cavnic, deşi e doar un kilometru de zăpadă artificială, e avalanşă de turişti, iar pensiunile din staţiune sunt rezervate complet.

de Simona Vasiac

la 29.12.2022 , 19:30

Malcom a dat însoritul Miami pe înzăpezitul Cavnic şi costumul de baie pe cel de schi. A străbătut lumea pentru a ajunge la noi ca să petreacă sărbătorile aşa cum visa. 

Malcom: Cavnic este sanctuarul nostru de pace şi relaxare!  În Miami nu e zăpadă, evident! 

Noua atracţie turistică din România în căutarea zăpezii

Vezi și

Vremea însă a fost la limită. Pasionaţii de sporturi de iarnă se pot bucura doar de un kilometru de zăpadă, iar administratorii pârtiilor speră ca măcar după 10 ianuarie să deschidă şi celelalte şase pârtii. 

Pe acelaşi subiect

Oana Poenar, administrator pârtie: Ne-am folosit de fiecare grad cu minus ca să putem să facem zăpadă, ieri a fost închisă ca să reuşim să înzăpezim. Stratul de zăpadă existent va mai rezista 7-8 zile, dar desigur, depinde şi de condiţiile meteorologice, dacă plouă, dacă este cald afară. 

Turiştii sunt fericiţi pentru fiecare centimetru de zăpadă, iar unii vor rămâne cu o amintire ce nu se va topi niciodată: pe pârtia Roata din Cavnic au urcat pentru prima dată pe schiuri.

Turişti: E foarte bine, acum deprindem tainele, începem să învătăm. E iarnă cu zăpadă, cea mai frumoasă zonă de nord a ţării, ne place mult, venim în fiecare an. 

- Foarte bine! Este pentru prima dată anul acesta. Chiar am urmărit să văd când se deschide pârtia să vin să schiez.

Zăpada, oricât de puţină ar fi, a adus o avalanşă de turişti. Locurile de cazare de la baza pârtiei sunt ocupate în totalitate pentru sejurul de Revelion. Un pachet turistic pornește de la 1.700 de lei de persoană pentru trei zile, cu mic dejun inclus şi cină festivă.

Azi s-a deschis și Pârtia Olimpică de la Borșa, unde turiştii se pot bucura de sporturile de iarnă tot pe aproximativ un kilometru de zăpadă artificială. Este unul dintre anii în care a nins cel mai puţin de sărbători.

Pe Valea Prahovei, se schiază doar la Azuga, iar în Poiana Braşov e deschisă doar pârtia Stadion, cu o lungime de 300 de metri. De Revelion, la munte, temperaturile vor ajunge chiar şi la zece grade. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » O pârtie din Maramureş, noua atracţie turistică în căutarea zăpezii. Un pachet turistic pornește de la 1.700 de lei de persoană pentru trei zile