Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce pârtii de schi sunt deschise de Crăciun. Stratul de zăpadă artificială măsoară 30 de centimetri

Nu prea avem zăpadă de sărbători, aşa că multe pârtii vor rămâne închise în perioada asta. Totuşi, printre puţinele opţiuni pe care le puteţi lua în considerare sunt Cavnic, în Maramureş, unde s-a deschis oficial sezonul zilele trecute, dar şi Azuga. Acolo, administratorii pregătesc acum două noi pârtii.

de Claudiu Loghin

la 23.12.2022 , 10:12

Multe pârtii de la noi din țară vor rămâne închise, în această perioadă, pentru că nu prea avem zăpadă de sărbători. Printre puţinele opţiuni sunt Cavnic, în Maramureş, unde s-a deschis oficial sezonul zilele trecute, Azuga, dar și Sinaia. Nu a nins, însă administratorii pârtiilor au amenajat zăpada artificială pentru iubitorii de schi.

"Mâine dimineața dăm start distracției pentru că sunt în pregătire două noi sectoare. Vorbim în total despre aproape 2 kilometri de pârtie amenajată la Azuga, asta în condițiile în care temperaturile atmosferice sunt mult peste limita la care se poate prepara zăpada artificială. Nu a nins pe nicăieri în zona noastră. Au fost însă 6 nopți când temperaturile au scăzut sub -3 grade Celsius. S-a putut produce zăpadă artificială, care a putut fi uniformizată de-a lungul sectoarelor, care vor fi deschise. Acum avem un strat de aproximativ 30 de centimetri de zăpadă bătătorită pe care se poate schia în condiții foarte bune. Sinaia este oficial singura stațiune din centrul țării în care se poate schia de Crăciun”, a transmis reporterul Observator, Claudiu Loghin.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi alocat un buget mai mare pentru cadourile de Crăciun în acest an față de anul trecut?
Observator » Ştiri sociale » Ce pârtii de schi sunt deschise de Crăciun. Stratul de zăpadă artificială măsoară 30 de centimetri