Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oferte de cazare pentru Crăciun şi Revelion la Poiana Braşov. Unii hotelieri se mândresc deja cu un grad de ocupare chiar şi de 100%

Pârtiile de schi atrag ca un magnet turiştii de sărbători. În Poiana Braşov, gradul de ocupare în hoteluri şi pensiuni este de 80 la sută pentru Crăciun şi aproape de sută la sută pentru Revelion. Şi în Maramureş, sună telefoanele fără întrerupere pentru rezervări pe ultima sută de metri, cât mai aproape de pârtia Cavnic.

de Claudiu Loghin

la 20.12.2024 , 08:42

Telefoanele recepţiilor de la hotelurile din Poiana Braşov sună continuu, de când turiştii au aflat că alte patru pârtii de schi au fost deschise miercuri, în zona superioară a masivului Postăvarul. 

"Pentru Crăciun, avem un grad de ocupare de 95%, în acest moment, dar ne aşteptăm să ajungem la 100%. Faptul că zăpada a venit mult mai repede în acest an ne-a ajutat foarte mult în vânzare, iar faptul că sezonul de schi s-a deschis oficial, ne ajută şi acesta într-un grad ridicat", spune Laura Ursu, administrator hotel.

Pârtiile de schi atrag ca un magnet turiştii de sărbători

Vezi și

Deschiderea pârtiilor din masivul Postăvaru e poate cea mai bună veste, pentru turismul din Poiana Braşov. Se bucură de acest moment, în egală măsură, iubitorii sporturilor de iarnă şi administratorii unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, în plin sezon. Preţul pentru un pachet complet, care conţine cazare şi mesele festive în zilele de sărbătoare, ajunge la câteva mii de lei.

Pe acelaşi subiect

"Pachetul de Crăciun începe de la 5100 de lei, până la 6100, respectiv Revelion ajung la 9800 de lei, unde avem spectacole, avem mâncare, băuturi", spune Gabriel Roșca, director hotel.

Reporter: Cât de important e pentru turismul din Poiană faptul că s-au deschis pârtiile?

Turist: Foarte important, pentru că e o staţiune mare şi atrage mulţi bani.

"Cred că este destul de important pentru turism, sunt destul de mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă", spune o turistă.

Şi în Maramureş e bătaie pentru un loc de cazare cât mai aproape de pârtie. Gradul de ocupare in staţiunea Cavnic este de 100%, iar pentru un pachet turistic de Crăciun turiştii au plătit cel putin 1.250 de lei, pachet care include cazare pentru 4 nopţi, mic dejun, skipass şi acces la zona SPA.

Pârtii de schi sunt deschise şi în Sibiu, Gorj, Hunedoara şi Harghita.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Urmăriţi în aceste zile ce se întâmplă pe scena politică?
Observator » Travel » Oferte de cazare pentru Crăciun şi Revelion la Poiana Braşov. Unii hotelieri se mândresc deja cu un grad de ocupare chiar şi de 100%