Video România şi Ungaria s-au duelat în prepararea gulaşului, la Sibiu. Care sunt ingredientele secrete folosite de bucătari
Dumbrava Sibiului s-a transformat într-un paradis al gurmanzilor, weekendul acesta, iar vedetă a fost gulaşul. Cei mai pricepuţi bucătari s-au întrecut în pregătirea deliciosului preparat unguresc. Douăzeci şi patru de echipe din România şi Ungaria au gătit atât reţete clasice cât şi reţete reinterpretate.
Competiţia pentru cel mai bun gulaş pregătit în natură a început dis de dimineaţă. Concurenţii au dat foc la lemne şi au încins ceaunele, nu înainte de a pregăti minuţios ingredientele.
Este un guiaş tocăniţă, spune o femeie.
Carne de viţel de la Răşinari, proaspăt tăiat. Este o carne proaspătă bună şi dulce, spune un bărbat.
Carne de porc, unde am folosit spată. Am mai pus piept afumat, am pus şi picioare de porc, plus punem şi cârnaţii afumaţi, afirmă un concurent.
- Festivalul Bujorului de Munte, motiv de mare sărbătoare în Sibiu. Oaspeţii, întâmpinaţi cu bulz şi...
- Explozie de culoare şi lumină la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
- Atmosferă de carnaval la Sibiu: Mii de oameni au ieşit pe străzi pentru zeci de spectacole. "În ultimii doi ani...
- Români deveniţi sclavi în Belgia. Au fost "recrutaţi" din Sibiu, pentru o firmă de curăţenie fictivă
- Bărbat de 50 de ani din Sibiu, spulberat de trenul Budapesta - București Nord. Circulația feroviară, afectată
Punem şi sufletul la urmă ca să fie o mâncare mai bună, mai adaugă un altul.
Trucurile de bucătari joacă şi ele un rol important. Iar condimentele dau gustul desăvârşit.
Boia afumată, boiaua dulce, dar şi ceva secret, ca să dea un gust super bun aici, spune un concurent.
Concurenţii au folosit ingrediente speciale
Şi cum concursul este concurs, participanţii s-au ferit să divulge prea multe secrete. Cei mai experimentaţi, prepară an de an un gulaş de oaie fără niciun gust înţepător.
Reuşim să îl astâmpărăm cu condimente ascunse de noi, afirmă un bucătar.
Astea sunt ascunse, nu o să fie divulgate de noi niciodată, spune un altul.
Nu doar mirosul gulaşului, dar şi muzica tradiţională i-a atras pe vizitatori.
Levente Serfozo, organizator concurs: După părerea mea, toată lumea îşi dă silinţa (...) toţi au venit să gătească din tot sufletul.
Din meniu nu au lipsit pălinca, dar şi deserturile specific maghiare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰