Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Staţiunea din România unde se află muntele în două culori. Locul de poveste fascinează turiştii

Toamna se dă în spectacol la munte! O pădure din Valea Jiului începe să devină tot mai populară printre pasionaţii de fotografie şi drumeţii datorită culorilor în care a îmbrăcat-o acest anotimp: jumătate verde, jumătate ruginiu. Nu e singura atracţie din zona care abundă de chei abrupte şi peisaje de pus în ramă. 

de Diana Speretoiu

la 25.10.2024 , 18:01

De zeci de ani, muntele în două culori din Cheile Taia le-a fost cunoscut doar localnicilor. Acum, locul de poveste începe să fie descoperit şi de turişti ori de pasionaţii de fotografii. Cine caută o experienţă şi mai specială poate descoperi Ţinutul Momârlanilor petrileni călare. Oriunde îţi întorci privirea, găseşti un peisaj spectaculos, dar de departe, cea mai frumoasă imagine o dezvăluie muntele bicolor. 

Toamna încă blândă e de partea celor care vor să evadeze în mijlocul naturii şi să admire combinaţia inedită de culori dată de verdele coniferelor şi arămiul fagilor. "Vin turiştii cu bicicletele, cu caii, drumeţii. Se poate ajunge în Domeniul Schiabil Şureanu. Din cauza temperaturii care a scăzut sub zero grade, frunzele cad şi rămâne mai mult verdele", explică Laurenţiu Vasile, fotograf.

Marius cunoaşte toate potecile din munţi şi le cutreieră cu Whisky, cel mai bun prieten al lui. "În stânga e o plantaţie de brad, în dreapta e o plantaţie de fag şi asta datează de foarte mulţi ani. Pot să descopere călare, cu bicicleta, nu sunt pentru, dar şi cei cu enduro vin în zonă sau traseele de picior", spune Marius Budai, localnic.

Vezi și

Cheile Jieţului îşi schimbă straiele

La doi paşi distanţă, şi Cheile Jieţului îşi schimbă straiele. Copacii multicolori, stâncile şi uneori caprele negre compun un tablou vânat de fotografi. Laurenţiu e cunoscut ca fotograful de serviciu. Bate cheile pe jos ori cu bicicleta în fiecare zi şi mereu e surprins de natură.

"Toamna, natura şi timpul mai friguros a făcut ca pădurea să ia culori foarte frumoase, vii, un pastel de toamnă foarte frumos. Chiar aici mai sus sunt capre negre pe care le vedem toamna, dar cel mai mult iarna pentru că e o discrepanţă între alb şi negru şi se văd mai uşor", spune Laurenţiu Vasile, fotograf.

Locul e la fel de spectaculos şi iarna, când cascadele din defileu îngheaţă complet şi dau naştere unui regat de gheaţă.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Staţiunea din România unde se află muntele în două culori. Locul de poveste fascinează turiştii