Antena Meniu Search
x

Video America Express, 23 ianuarie 2023. Dezvăluiri dureroase şi altar pentru cei dragi. Concurenţii au rememorat cele mai grele momente

Concurenții America Express au avut parte de momente extrem de emoţionante în ediția 6, din 23 ianuarie 2023. Aceştia au vorbit despre cele mai grele momente prin care au trecut de-a lungul vieţii, dar şi-au deschis sufletul şi în legătură cu un subiect mai sensibil: pierderea unei persoane dragi. Concurenţii au creat inclusiv un altar pentru persoanele dragi care nu mai sunt alături. 

de Redactia Observator

la 23.01.2023, 22:29

Vezi și

După ce şi-au găsit cazare, concurenții au putut deschide cutiile primite de la Irina Fodor. Când şi-au dat seama despre ce este vorba, un val de emoții i-a curpins pe toți. Concurenții au făcut mărturisiri dureroase din trecutul lor. Le-a fost cu atât mai greu când s-a atins un subiect sensibil - pierderea unei persoane dragi.

Concurenții au făcut un altar pentru cei care nu mai sunt printre noi, folosind lucrurile pe care le-au adunat pe tot parcursul probei. Pentru unii dintre ei, amintirile au deschis răni adânci. Până la lacrimi a mai fost un singur pas. 

Concurenţii America Express au făcut dezvăluiri dureroase

Bruja a primit mai multe poze cu bunicii săi din partea tatălui, iar la Pufeh au ajuns imagini cu fostul animal de companie, după care a suferit foarte mult. ''Nu vreau să văd așa ceva'', a spus el și a început să plângă.

Pe acelaşi subiect

Gimnasta Larisa Iordache a împărtășit povestea ei de viață dureroasă, în timp ce ţinea fotografia mamei sale strâns în mână. Ea a povestit că cea care i-a dat viață a murit în 2001 și a lăsat un gol imens în inima ei.

Cătălin Scărlătescu a primit o fotografie cu regretatul chef Liviu Chiorpec pe care telespectatorii au avut șansa să îl vadă la Chefi la Cuțite. ''Este singurul suflet plecat dintre noi căruia eu nu-i simt lipsa pentru că mereu e cu noi. Am avut o prietenie foarte foarte diferită față de altele. A fost o chestie sudată.'' Doina a primit o fotografie veche cu bunica ei, care a fost tot actriță. 

În timp ce Melinda a primit o poză cu e tatăl ei vitreg, care a îngrijit-o ca pe fiica lui, Puya și-a văzut în fotografie fratele pe care l-a pierdut mult prea devreme. ''Fratele meu a murit acum vreo 10 ani. Chiar în ziua când s-a întâmplat, m-a sunat și eu nu am putut să răspund la telefon că eram pe la concerte. Atunci am schimbat macazul foarte mult.''

Mamă și fiica, Bie Adam și Mickey au primit aceeași fotografie cu un om care le-a marcat viața. Ambele au izbucnit în lacrimi când în poză l-au văzut pe tatăl lui Mickey, respectiv bunicul Biei.

Și Jean și Dinu Gavril au comemorat aceeași persoană dragă care le-a marcat copilăria. Cei doi frați și-au amintit cu drag de bunica lor, ''Maia de la bloc''

Andreea Antonescu nu şi-a putut stăpâni lacrimile, după ce a văzut imaginea cu tatăl ei decedat, care pentru un timp a fost și managerul trupei Andre. De asemenea, Andreea Bălan a primit o poză cu bunicile ei.

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au fost găzduiți de un om care i-a amintit concurentului originar din Mexic de copilărie. Joaquin a rememorat clipele în care mama lui îl vizita în România, până când, din cauza unui accident nu a mai putut. 

Cătălin Bordea şi Nelu Cordea au primit imagini cu bunicii, care au avut un rol extrem de important în viața lor. Bordea spune că cei doi i-au salvat viața, după ce părinții l-au abandonat. ''Taică-miu a plecat când aveam eu doi ani, maică-mea era mică, m-a făcut când avea 16 ani. La mine, părinții au dispărut în momentul în care eu am apărut. Taică-miu m-a lăsat pe un scaun în autobuz, el a plecat și nu a mai apărut niciodată. Și m-a găsit bunică-mea la vreo patru stații. Ea aștepta autobuzul să se ducă la muncă, perfect convinsă că eu eram în grija lui taică-miu.''

Vezi mai multe momente de la America Express pe a1.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » TV » America Express, 23 ianuarie 2023. Dezvăluiri dureroase şi altar pentru cei dragi. Concurenţii au rememorat cele mai grele momente