Antena Meniu Search
x

Misiunile de pe Drumul Împăraților continuă să șocheze: ”Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva”

Dumincă seară, de la 20:00, pe Antena 1, cele opt echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, vor continua traseul plin de provocări pe Drumul Împăraților. Cursa pentru imunitatea etapei a treia se va lăsa cu un drum foarte lung de parcurs, de aproximativ 300 de kilometri, presărat cu misiuni ce îi vor scoate pe concurenți din zona de confort: ”În competiția asta fac niște lucruri pe care nu credeam că o să le fac vreodată. Când e adrenalină faci lucruri pe care nu le mai gândești”.

de Redactia Observator

la 03.10.2021, 12:46

Misiunile de pe Drumul Împăraților continuă să șocheze: ”Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva”
Misiunile de pe Drumul Împăraților continuă să șocheze: ”Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva” - Antena 1

O primă provocare culinară a etapei o va aduce în fața concurenților pe o tânără ce are la activ două recorduri personale la mâncat frigărui turcești, mai exact 315 porții. Și pentru că nicio probă nu este ospăț la Asia Express și vedetele show-ului vor fi nevoite să mănânce contracronometru, la prima oră a dimineții, în jur de 40 de frigărui din carne de miel, acesta fiind criteriul de departajare la plecarea în cursă: „Era clar că urma să fie o întrecere de cine mănâncă mai repede. Cu gastrita mea știam că urmează un calvar”, va mărturisi Connect-R. ”Și dacă sunt moartă de foame, tot moartă de foame o să stau. Nu am cum să mănânc!”, îi va spune Patrizia Paglieri fiului său. 

Una dintre misiunile care va stârni foarte multe reacții explozive le va cere vedetelor să salveze patru țipari. Cu mare grijă, cuplurile trebuie să transporte peștii cu mâinile goale în larg, la o distanță cât mai mare de țărm. În aparență ușoară, proba îi va terifia pe concurenți: ”Erau ca niște șerpi de un metru! Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva. Îmi era frică și scârbă în același timp. Mă gândeam că mă vor curenta!”, sunt doar o parte dintre mărturisirile concurenților. Cum va decurge proba, telespectatorii pot afla duminică, de la 20:00. 

Ce situații inedite îi așteaptă pe concurenți în a treia etapă din Turcia, ce echipe vor trece mai ușor peste provocările celui mai dur reality-show și care dintre acestea va câștiga imunitatea, telespectatorii Antena 1 pot vedea duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri, de la 20:30, în cea mai nouă etapă Asia Express- Drumul Împăraților.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » TV » Misiunile de pe Drumul Împăraților continuă să șocheze: ”Eu în viața mea nu aș fi pus mâna pe așa ceva”