Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Străini în visul românesc". Seria de reportaje Observator Antena 1 care a mers pe urmele importului de muncitori din Kathmandu, Nepal, până în Ghimbav, începe pe 1 iunie, la Observator, ora 19:00

1 iunie, prima zi de vară, primul an în care, la malul mării, aproape jumătate dintre cei care servesc turiștii sunt aduși de peste granițe. Muncitorii străini nu mai sunt doar o soluţie de moment pentru golurile din piaţa muncii. Au devenit noii colegi şi vecini ai românilor. Deschid în România afaceri, restaurante, îşi construiesc biserici şi formează familii mixte. Tabloul demografic al României se schimbă.

de Redactia Observator

la 31.05.2023 , 09:36

La câţiva ani de la exodul românilor spre Occident, istoria se repetă în Orient. De data aceasta, România e ţară adoptivă. O echipă Observator, Antena 1, a mers în Nepal, o țară considerată exportator de forță de muncă pentru țara noastră. Când se pune anunț că România caută muncitori, nepalezii vin și 8-12 ore cu autobuzul, din orașe îndepărtate, pentru a participa la testare. Într-una dintre zilele petrecute de echipa Observator în Kathmandu, de dimineață și până după lăsarea întunericului, peste 350 de oameni au trecut pe la bancurile de lucru pentru zidari și sudori. Iar pentru întregul proces, care costă aproape 4.000 de euro, iau împrumuturi de la bancă. Într-o singură agenție, 1.000 de pașapoarte așteaptă să primească viză.

Se transformă România dintr-o ţară de emigranţi în una de imigranţi?

Seria "Străini în visul românesc" analizează cum s-au adaptat diferitele comunități de migranți, din punct de vedere cultural, religios, culinar. Cum învață limba, cum își păstrează identitatea și cum au început unii români să preia din specificul lor. Echipele Observator, Antena 1, au filmat de Paște alături de vietnamezii creștini, slujbele de duminică alături de filipinezi. Sunt câteva dintre comunitățile care au găsit biserici românești să-i găzduiască și să-i asculte vorbind pe limba lor.

Articolul continuă după reclamă

În reportajele "Străini în visul românesc", la Observator, telespectatorii îi vor cunoaște pe membrii echipei naționale de cricket și o parte dintre jucătorii celor 12 cluburi din țară. Peste 90% din componența echipelor de club și a echipei naționale de seniori e formată din muncitori, ospătari, bucătari, livratori, dar și directori și experți IT din India, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Afganistan. Iar pe teren, la marginea Bucureștiului, nu mai există caste, clase sociale, toți sunt egali și s-au regăsit într-o unitate care în țările de origine nu ar exista.

Cât de pregătită e România pentru această schimbare? Cum arată viaţa de zi cu zi, a străinilor pe care îi vedem lângă noi? Cum văd ei România şi ce putem învăţa unii de la ceilalţi? Seria de reportaje "Străini în visul românesc" caută și oferă răspunsuri în fiecare miercuri, la Observator Antena 1.

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » TV » "Străini în visul românesc". Seria de reportaje Observator Antena 1 care a mers pe urmele importului de muncitori din Kathmandu, Nepal, până în Ghimbav, începe pe 1 iunie, la Observator, ora 19:00