Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elon Musk a lansat oficial primul robot umanoid, cu care are de gând să schimbe lumea. Cât ar urma să coste o astfel de mașinărie

Ce spune Elon Musk despre robotul său umanoid cu ajutorul căruia are de gând să schimbe lumea. Prima sa versiune fizică tocmai ce a fost lansată.

de Liviu Redeleanu

la 22.10.2022 , 10:02

Prezentat inițial în urmă cu aproximativ un an sub formă de proiect, Optimus, robotul umanoid creat de Tesla, a făcut progrese. A primit un corp şi a reuşit să se deplaseze de unul singur la evenimentual anual Tesla AI Day. Desigur, robotul este încă în stadiu de dezvoltare, adică nu are abilităţi deosebite, dar având în vedere că Elon Musk vrea să îl producă la scară largă la un preţ mai mic decât o maşină, asta ar putea schimba multe în viitorul apropiat.

Elon Musk: E prima dată când robotul operează fără suport mecanic. Este un început umil, dar puteţi vedea cum funcţionează reţelele neuronale. Nu era chiar pregătit să meargă, dar cred că va merge în câteva săptămâni. Dar am vrut să vă arătăm robotul sau ceva care este foarte aproape de ceea ce vom produce. Are degete opozabile şi atât mâna stângă cât şi cea dreaptă pot manevra unelte şi pot face lucruri utile. Scopul nostru este să facem un robot umanoid util cât mai repede cu putinţă. Acesta este designul optimist al unui robot extrem de capabil, dar făcut în volume mari, probabil, în final, milioane de unităţi. Este de aşteptat să coste mult mai puţin decât o maşină. Aş spune, cel mai probabil, mai puţin de 20 de mii de dolari. Mai e mult de muncă pentru a-l perfecţiona şi îmbunătăţi pe Optimus.

Elon Musk este de părere că robotul umanoid "poate ajuta milioane de oameni"

Vezi și

După cum aţi văzut, Elon Musk este de părere că robotul umanoid "poate ajuta milioane de oameni" pentru că, aşa cum spune miliardarul, va transforma cu totul lumea aşa cum o cunoaştem. În prezent, Optimus nu are o dată oficială de lansare, nici măcar una estimativă. Evenimentul, după cum a spus şi Elon Musk, a avut ca scop mai degrabă atragerea inginerilor care să lucreze la acest proiect, pentru că încă mai este mult de lucru până la perfecţionearea lui Optimus. Şi nu doar Tesla pune umărul la acest viitor în care ar urma să trăim alături de roboţi. Atât Google cât şi Xiaomi au făcut progrese impresionante în această vară.

Pe acelaşi subiect

Xiaomi a prezentat la sfârşitul acestei veri primul său robot umanoid, într-un eveniment transmis în direct de la Beijing. În prima sa demonstraţie, CyberOne a mers pe scenă şi a părut să comunice cu CEO-ul companiei.

Asemnările dintre robotul Xiaomi şi cel prezentat de Tesla sunt cât se poate de evidente. CyberOne are aceeaşi înălţime ca Optimus, un design minimalist cu alb și negru și un ecran LCD în loc de față. Dar, spre deosebire de Optimus, CyberOne are mâini similare cu mănușile, care nu par să aibă prea multe funcționalități. Xiaomi spune că robotul său ar avea şi capacitatea de a detecta emoțiile umane, dar spre deosebire de Tesla, chinezii nu par să aibă planuri să îl transforme într-un fel de majordom pentru oameni. În schimb, compania susține că CyberOne ar putea da naștere mai multor scenarii în care poate fi util.

Aflați mai multe în materialul video de mai sus.

Liviu Redeleanu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » UseIT » Elon Musk a lansat oficial primul robot umanoid, cu care are de gând să schimbe lumea. Cât ar urma să coste o astfel de mașinărie