Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă de vreme severă emisă de ANM. Ploi, ninsori și polei în București și 17 judeţe, până luni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două coduri galben de vreme severă. O avertizare anunță polei în București și 8 județe din sudul țării, iar a doua vizează ploi și ninsori în alte 9 județe din vest. De asemenea, de astăzi, de la ora 12.00, a intrat în vigoare o informare de "precipitații moderate cantitativ, polei și intensificări ale vântului", în aproape toată ţara.

de Redactia Observator

la 26.12.2021 , 12:44

Astfel, în intervalul 26 decembrie, ora 12:00 – 28 decembrie, ora 10:00, este în vigoare o informare meteo de vremea rea în aproape toată țara. Temporar se vor semnala precipitații în majoritatea zonelor, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului. Vor fi perioade, îndeosebi pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), în care vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada, potrivit meteorologilor ANM.

Cod galben de ploi, ninsori și polei în București și 17 judeţe

Interval de valabilitate: 26 decembrie, ora 12:00 – 27 decembrie, ora 12:00

Articolul continuă după reclamă

Fenomene vizate: ploi și ninsori însemnate cantitativ

Pe acelaşi subiect

În intervalul menționat, în Banat, nord-vestul Olteniei și pe arii restrânse în Crișana și Transilvania va ploua însemnat cantitativ. În Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, la altitudini mai mici de 1600 m vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță care vor continua să determine topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20...25 l/mp.

Sunt vizate județe Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Sevein, Mehedinți și Gorj.

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Interval de valabilitate: 26 decembrie, ora 22:00 – 27 decembrie, ora 08:00

Fenomene vizate: polei

În intervalul menționat, în județele Brăila, Ialomița, Tulcea, Ilfov și în zona municipiului București, precum și în zonele joase de relief ale județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău temporar vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și local se va depune polei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Vremea » Alertă de vreme severă emisă de ANM. Ploi, ninsori și polei în București și 17 judeţe, până luni