Antena Meniu Search
x

Alertă meteo de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă în toată țara, până miercuri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de vreme rea, valabilă în toată ţara. Specialiștii anunță cantități de apă ce vor depăși 40 de litri pe metru pătrat, grindină  și vijelii.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 23.08.2021, 12:50

Alertă meteo de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă în toată țara, până miercuri dimineață - Observator

Informarea de vreme severă este intră în vigoare în noaptea de luni spre marţi şi este valabilă până miercuri dimineaţă. Astfel, potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri (24 și 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest și în zonele montane.

Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20...40 l/mp. Miercuri și joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul și estul țării.

Vremea se menține călduroasă în București

Până miercuri dimineață, temperaturile vor continua să fie ridicate în Capitală și vor ajunge până la 33 de grade, anunță Administrația Națională de Meteorologie în prognoza specială pentru București. În intervalul marți ora 3.00 - miercuri ora 10.00, vremea se va menține în general frumoasă și va fi călduroasă după-amiaza, în București. 

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă de marți (24 august) va fi de 32...33 de grade, iar cele minime vor fi de 16...19 grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Alertă meteo de ploi torențiale, grindină și vijelii. Vreme severă în toată țara, până miercuri dimineață