Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Aproape toată ţara intră în câteva ore sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale. Vreme rea până sâmbătă seară

Din această după-amiază, vremea se strică în aproape toată ţara. Administraţia Naţională de Meteoroogie a emis, în urmă cu puţin timp, două avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale. Alertele vizează 32 de judeţe şi sunt valabile până sâmbătă seară.

de Redactia Observator

la 13.09.2024 , 14:18

Doar litoralul și sudul țării scapă de vremea rea.

Coduri galben şi portocaliu de ploi torenţiale în 32 de judeţe

Codul portocaliu de ploi torenţiale intră în vigoare vineri, 13 septembrie, ora 18.00, şi este valabil până sâmbătă, la ora 15.00.

Articolul continuă după reclamă

Vizează județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Pe acelaşi subiect

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de vreme severă

meteoromania.ro

În intervalul menționat, în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp.

De asemenea, un cod galben de ploi abundente este valabil în intervalul 13 septembrie, ora 15.00 – 14 septembrie, ora 18.00 şi vizează zone din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. 

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Vremea se răcește brusc, sâmbătă, în Capitală

În intervaul 13 septembrie 2024, ora 10:00 - 14 septembrie 2024, ora 09:00, vremea va deveni călduroasă după-amiaza, când se va înregistra o temperatură maximă de 30...31 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea, când vor fi intervale cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil descărcări electrice.

Temperatura minimă va fi de 15...17 grade.

Începând de sâmbătă, ora 9.00, vremea se va răci față de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă va fi de 23...24 de grade. În prima parte a zilei cerul va avea înnorări și probabilitatea de ploaie va fi ridicată, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Aproape toată ţara intră în câteva ore sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale. Vreme rea până sâmbătă seară