Furtuna "Boris", care loveşte acum în vestul Europei, ajunge la noi în weekend. Aduce răcire, vânt, ploi şi ninsori la munte
O furtună extrem de violentă, pe care meteorologii din Polonia o numesc "Boris" şi care loveşte acum în vestul și centrul Europei, ajunge în România la sfârşitul săptămânii. Potrivit ANM, va aduce cu ea ploi abundente, răcire accentuată și vânt de puternic.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Este cod roşu de ploi abundente în Cehia, Polonia şi Germania, unde cantitãţile de precipitaţii pot depăși 300 litri/mp. În Austria, unde a fost emis cod portocaliu de vreme severă, meteorologii se aşteaptă la cantităţi istorice de precipitaţii. Avertizări cod portocaliu de ploi abundente mai sunt în vigoare în Slovacia, Slovenia şi Serbia. Şi Serviciul Meteorologic și Hidrologic Croat (DHMZ) a emis avertismente pentru vreme potențial periculoasă în următoarele zile, cu ploi abundente, furtuni și vânt puternic, în timp ce țara se pregătește pentru o răcire semnificativă.
De joi, 12 septembrie, aerul rece din Atlantic se va deplasa din Islanda spre Marea Adriatică, formând ciclonul Boris, care va trece vineri peste regiune, potrivit DHMZ.
"Boris" aduce în România frig, vânt şi ninsori la munte
- Vremea de mâine 12 septembrie. Ploile îşi vor face simţită prezenţa în cea mai mare parte a ţării. În sud,...
- ANM a extins şi prelungit codul galben de ploi torenţiale. Vreme severă în Bucureşti şi 20 de judeţe, până...
- Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost...
Vremea va fi severã în vestul și centrul Europei, unde va ploua abundent, vântul va fi intens şi va fi foarte frig pentru mijlocul lunii septembrie.
Vor continua sã se acumuleze cantitãţi mari de apã, în special în Austria, Cehia, Slovacia şi sudul Poloniei unde serviciile meteo naţionale au emis alerte cod portocaliu şi roşu, avertizând asupra riscurilor cauzate de înregistrarea de pânã la 150...250 l/mp în interval de 48-72 de ore.
În Munţii Alpi, limita ninsorilor va coborî la înãlţimi de 1100 m, iar la altitudini mari se va depune strat consistent de zãpadã. Manifestãri de instabilitate atmosfericã (ploi torenţiale, însoţite de oraje şi izolat de grindinã) vor fi în vestul Peninsulei Balcanice şi local în nordul şi centrul Italiei, zone unde vremea se va rãcori şi pe suprafeţe restrânse în partea central-esticã a continentului.
Temperaturi ridicate, de peste 30 de grade, se vor înregistra în sudul extrem al Europei şi local în sud-est, iar vremea va continua sã fie mult mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã în estul continentului, în timp ce în vest şi nord va fi rãcoroasã. Intensificãri ale vântului vor fi şi în bazinul Mãrii Mediterane (local cu peste 80 km/h) şi în extremitatea de nord-vest.
Vor fi ninsori și viscol la munte, în zonele Alpilor, dar și în Carpaţii din România. Potrivit spcialiştilor, furtuna ajunge la noi în weekend, cu răcire, vânt şi ploi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰