Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în 12 judeţe, până vineri de dimineaţă
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi abundente, chiar torenţiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă până vineri dimineaţă, în 12 judeţe din sudul ţării. De altfel, vor fi ploi şi vânt puternic în întreaga ţară, până duminică dimineaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea privind instabilitatea atmosferică, aceasta fiind valabilă de joi, de la ora 10.00, până duminică, la ora 10.00.
În acest interval, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod galben valabilă de joi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 6.00, în 12 judeţe.
Astfel, în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Teleorman, Giurgiu şi în zona de munte a judeţelor Prahova, Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara se vor semnala averse, care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰