Antena Meniu Search
x

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în 28 de județe ale țării. Caniculă în Bucureşti

Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben pentru intervalul orar 12.00 - 23.00, în 28 de județe din țară. Cantitățile de apă vor depăși pe 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

de Redactia Observator

la 02.06.2022, 11:03

Avertizarea Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Tulcea, Constanța, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Cod galben pentru intervalul orar 12.00 - 23.00

Joi, între orele 12.00 - 23.00, în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Pe acelaşi subiect

Caniculă în Bucureşti

Indicele temperatură umezeală se apropie de pragul critic, joi, în București. Meteorologii au emis prognoza specială pentru Capitală, valabilă joi între orele 12.00 - 23.00.

Vremea va deveni călduroasă după-amiaza când și indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, însă probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi redusă.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Vremea » Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în 28 de județe ale țării. Caniculă în Bucureşti