Video Cum va fi vremea în luna iunie. Ploi abundente, vijelii și temperaturi peste normal

Vremea se schimbă din nou înainte de începutul verii. Temperaturile urcă spre 30 de grade la mijlocul săptămânii, apoi scad ușor, iar ploile și furtunile își fac apariția mai ales în sudul țării.

de Simona Căpşună

la 24.05.2026 , 15:20

Până să înceapă vara, trecem printr-o săptămână din nou cu schimbări. Dar aș menționa că de data aceasta vorbim de schimbări în regimul termic. Pentru că vremea se va încălzi tot mai mult în următoarele zile. Practic, toată căldura despre care am tot vorbit pentru Vestul Europei, se va muta și în zona țării noastre și ușor, ușor, la mijlocul săptămânii, undeva marți, miercuri vor fi temperaturi foarte ridicate, ce pot să ajungă și la 30 de grade Celsius.

Ploile revin de joi 

Dar asta nu ține mult, pentru că de joi vom avea ușor, ușor o nouă schimbare de temperatură, că despre ele vorbeam, în sensul că, așa cum se poate vedea, aerul mai rece dinspre nordul continentului va cobori peste țara noastră și temperaturile vor reveni la cele potrivite pentru sfârșitul primăverii. Vor scădea cu 5 grade, deci în loc să mai avem 30 de grade, 31 de grade, vor fi 25-26, acesta este pragul unei zile de vara, așa trebuie să înceapă vara. Și aș mai menționa că în sudul țării, joi și vineri, când scad temperaturile, vor veni și ceva ploi și știm cu toții că acum vara, din păcate, nu sunt cele mai liniștite, cu cât temperaturile sunt mai ridicate, cu atât, după amiaza, furtunile sunt mai puternice. Am văzut zilele acestea. Am văzut și cu cantități mari de apă. 

Articolul continuă după reclamă

Cum va fi vremea în luna iunie

Începutul verii coincide, într-adevăr, cu vacanța de Rusalii și, respectiv, weekendul prelungit de 1 iunie. Se încălzește din nou vremea în acel weekend, ceea ce este foarte bine pentru cei care vor să plece. Nu exagerat, cum am spus, cu temperaturile de peste 30 de grade, dar destul de plăcut. Însă, vor fi și persoane care vor merge la mare sau în Delta Dunării, şi aș menționa un lucru despre care tot vorbeam în anii trecuți. În zona de litoral, vântul va sufla dinspre sud. Asta înseamnă că apa caldă de la suprafață, care nu e foarte caldă, dar e cam 18 grade, va fi îndepărtată dinspre sud. Și va fi un upwelling, deci probabil că va veni din adâncime o apă ușor mai rece. Și, fiind mai rece, probabil 15-16 grade, va imprima și aerului din zona de litoral o temperatură mai scăzută. Deci, dacă zilele viitoare, la mare, ca și mâine, vom avea 24 de grade, ei bine, în weekendul viitor ne așteptăm să fie undeva în jur de 20. 

Cea mai ploioasă lună din an

Iunie este, din start, cea mai ploioasă lună a anului. Practic, intervalul acesta, mai-iunie, este perioada cu cele mai multe precipitații și fac o scurtă legătură, de aceea, de-a lungul timpului s-au hotărât bătrânii noștri și au făcut și acele culturi de primăvară, porumbul, floarea soarelui, ca să beneficieze de aceste ploi din lunile mai iunie. Deci, da, ar trebui să fie o lună ploioasă, dar, așa cum am văzut și pe tendința, mă rog, studiile făcute momentan de meteorologi, va fi ușor mai caldă decât în mod normal. În mod normal ar trebui să înceapă cam cu 25 de grade, cele mai ridicate valori în jur de 25 de grade și să se termine luna iunie cu valori în jur de 30. Eu aș spune că valori de 30 vom avea și de-a lungul lunii iunie. Deci, va fi o lună destul de caldă. În privința precipitaților, undeva se apropie de normal, dar am mai spus, normalul înseamnă cu multe ploi. Nu sunt ploi liniștite, revin la această idee, pentru că nu sunt ploi de toamnă. Deci, cele care vin vor veni cu cantități mari de apă în timp scurt. Nu este extraordinar de bine, știm cu toții, sunt zile întregi în care e cald și este secetă și într-o singură oră a plouat cantitatea pentru jumătate de lună. Dar așa este luna iunie. 

Fenomenul El Nino

El Nino este un fenomen despre care s-a scris mult de-a lungul timpului, pentru că cei care l-au observat prima oară au fost pescarii din zona Peru. Așa cum se vede în această grafică augmentată, în mod normal, alizeele ar trebui să îndepărteze apa caldă din zona costieră, Costa de Vest a Americii de Sud, către vestul Oceanului Pacific. Însă, în anii cu El Nino, aceste alizee slăbesc și toată apa caldă, exact cum s-a văzut puțin mai devreme, invadează, practic, zona tropicală și ecuatorială a Oceanului Pacific de la vest către est. Temperaturile sunt extrem de ridicate, practic. O masă mare de apă are cam cu 2 grade, în mod normal, mai mult decât ar trebui. Pentru acest an, specialiștii estimează peste 2 grade să aibă această diferență între, să spunem, normalitatea pe care o vedem acum cu albastru și ce urmează să vină. Se numește El Nino pentru că prima dată când acești pescari din Peru au observat fenomenul era în perioada Crăciunului. El Nino înseamnă pruncul Iisus și au considerat că tot ce le dă lor peste cap, practic, partea de pescuit, această apă foarte caldă, schimbă ritmul de viață al peștilor și activitatea lor este cumva pusă la încercare, are legătură cu copilul Iisus.

În acest an, de ce se consideră că acest El Nino ar putea fi cel mai puternic? Au mai fost puternice în jurul 2014-2016, în ultimul, să spunem, a fost acest episod. Ei bine, pentru că deja apa Oceanului Pacific este mai caldă decât ar trebui. Și există chiar unele studii mai pesimiste care anunță peste 3 grade anomalie. Ce înseamnă? Avem, practic, o oală care fierbe. O cantitate imensă de vapor se va ridica în tot sistemul atmosferic al globului și va imprima energii extrem de mari, practic, care se vor perpetua și se vor muta de la o zonă la alta. Masele de aer, pe toată suprafața globului, se rotesc, unele în sens invers acelor de ceasornic, unele în sensul acelor de ceasornic. Noi imaginăm niște roți angrenate care mută, practic, aerul dintr-o parte în alta, la fel ca o curea de transmisie. Prin această curea de transmisie, practic, aceste energii pot ajunge chiar și în zona Europei. Deci putem avea surprize.

Simona Căpşună Like

Sunt Simona Căpșună, meteorolog Observator. Am ales jurnalismul pentru că, după anii de cercetare, am realizat că rezultatele studiilor sunt dedicate publicului si este important să ajungă la el.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi interesaţi să vedeţi filmul "Fjord", după ce a câştigat Palme d'Or?
Observator » Vremea » Cum va fi vremea în luna iunie. Ploi abundente, vijelii și temperaturi peste normal