Cum va fi vremea până la sfârşitul anului. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 3 - 30 decembrie 2024. Specialiştii anunţă dimineţi cu vreme mohorâtă, ceaţă şi burniţă. La munte, vor fi ninsori slabe, posibil mai pe arii mai extinse spre finalul săptămânii.
ANM a emis marți, 3 decembrie, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni.
"Pe parcusul acestei săptămâni, vremea va fi predominant închisã şi se va menţine normalã din punct de vedere termic. Pe arii restrânse va ploua slab sau va fi burniţã în vestul, sudul şi sud-estul ţãrii, iar în Moldova vor fi precipitaţii mixte. În regiunile montane vor fi ninsori slabe, posibil mai pe arii mai extinse spre finalul săptămânii. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu uşoare intensificãri pe litoral și în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor situa între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre -8 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţã", spun specialiștii ANM.
Vremea 3 - 9 decembrie 2024
- Vremea de mâine 3 decembrie. Va fi mai frig decât ziua precedentă cu minime care pot ajunge şi la -11 grade
- Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou...
- Meteo: România, sub un val de aer rece, cu ploi şi zăpadă. Ce se întâmplă cu vremea la început de iarnă
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo 9 - 16 decembrie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.
Vremea 16 - 23 decembrie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și sudestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo 23 - 30 decembrie 2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰