Antena Meniu Search
x

Video După cea mai rece zi din an urmează temperaturi de primăvară. Cum va fi vremea în ziua de Crăciun

A fost cea mai geroasă noapte de la începutul acestei ierni! Frigul s-a lăsat brusc, temperaturile au fost negative peste tot în ţară.  Aşa că dimineaţă racleta a fost arma-cheie pentru şoferi. Mai avem câteva zile de îndurat. Apoi, de Crăciun, ne aşteaptă vreme ca de Paşte.

Claudiu Loghin
de Claudiu Loghin

la 20.12.2022, 19:30

Vezi și

România s-a trezit îngheţată. Valul de aer polar care a dat peste cap vestul Europei s-a instalat şi la noi. Nu doar şoferii au circulat cu prudenţă din cauza poleiului, ci şi pietonii. "Schimbare foarte mare de temperatură, într-o zi este 16 grade, ziua următoare este minus grade", spune o femeie. La staţia de munte Poiana Stampei, din Suceava, temperaturile au căzut sub pragul gerului.

Un strat subţire de zăpadă e posibil să se depună înainte de Revelion

Frig a fost şi în Capitală. Cea mai scăzută valoare a fost înregistrată la staţia Băneasa: aproape minus 9 grade Celsius. Şi aici şoferii s-au înarmat cu răbdare şi raclete. Oamenii au scos din dulapuri "artileria grea": geci, căciuli, fulare şi mănuşi. Pe aeroport, avioanele au decolat abia după degivrare. Minus opt s-au înregistrat şi la Cluj-Napoca. În vestul ţării şi estul ţării au fost cele mai ridicate valori, minus 3 grade Celsius.

Totuşi, suntem încă departe de temperaturile obişnuite ale lunii decembrie. Acum, 24 de ani, în prima zi de Crăciun au fost minus 34,5ºC, la Întorsura Buzăului. Anul acesta, sărbătorile de iarnă vin cu vreme de Paşte. De mâine, un val de aer cald va cuprinde aproape toată Europa şi va ajunge spre finalul săptămânii şi în România. "Temperaturile vor creşte rapid. În weekendul Crăciunului vor fi şi maxime de 16, 17 grade Celsius. Iar ninsorile vor lipsi", a declarat Simona Căpşună, meteorolog Observator. Un strat subţire de zăpadă e posibil să se depună înainte de Revelion.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » După cea mai rece zi din an urmează temperaturi de primăvară. Cum va fi vremea în ziua de Crăciun