Antena Meniu Search
x

Furtuni, vijelii şi grindină: Jumătate de ţară afectată de cod galben şi portocaliu. De când se va răcori vremea în toată ţara

Prognoza meteo, 29 august 2023. În timp ce jumătate de ţară, inclusiv Bucureştiul, se află marţi, sub cod galben şi portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, vestul şi centrul ţării au intrat marţi sub un cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Vremea se răcoreşte spre sfârşitul săptămânii, la început de septembrie, în toată ţara. Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Cu toate astea, la finalul lunii septembrie sunt anunțate temperaturi mai mari decât cele normale

de Redactia Observator

la 29.08.2023, 10:43

Vestul şi centrul ţării au intrat de marţi până miercuri la prânz sub un cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, potrivit ANM. 

Între 29 august, ora 21 - 30 august, ora 12 este cod galben de instabilitate atmosferică  în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Muntenia și vestul Olteniei. Vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55-65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Între 29 august, ora 21 - 30 august, ora 12, este cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei și Carpații Meridionali. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului și intensificări ale vântului (rafale în general de 70-80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 35-40 l/mp și izolat peste 50-60 l/mp.

ANM

Pe acelaşi subiect

Pe 29 august, între ora 16 şi ora 21 este în vigoare un cod galben: se va înregistra instabilitate atmosferică în Crișana, estul Olteniei, vestul Maramureșului și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali. Vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55-65 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și izolat peste 35 l/mp.

Tot azi, între ora 16 şi 21 este alertă cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în Banat, jumătatea de vest a Olteniei și sud-vestul Transilvaniei. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70-80 km/h), pe alocuri vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35-40 l/mp și izolat peste 50-60 l/mp.

ANM

Şase judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, sub Cod galben de furtună

Şase judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad, sunt marţi, până la ora 12:00, sub atenţionare cod galben de furtună, potrivit ANM. Astfel, în sud-vestul ţării, vremea va deveni instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 - 65 km/h), vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 - 30 litri/mp şi, izolat, peste 40 litri/mp. "După orele amiezii şi pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri, instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi în jumătatea de vest a ţării", avertizează meteorologii. Judeţele avertizate sunt: Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad. 

ANM

Caniculă şi disconfort termic accentuat în Bucureşti şi judeţele din estul şi sud-estul ţării

Canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista pe parcursul zilei de marţi în estul şi sud-estul ţării, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 39 de grade Celsius, potrivit ANM. Astfel, în sudul şi estul Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi în partea continentală a judeţului Constanţa se vor înregistra temperaturi maxime de 37 - 39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 şi 22 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În aceste zone, meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău (partea de est), Vrancea (partea de est), Galaţi, Buzău (în cea mai mare parte), Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Constanţa (jumătatea de vest), Ilfov şi Bucureşti.

Tot marţi, valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul şi local în centrul ţării. Va fi Cod galben de căldură în nordul Crişanei, în vestul Maramureşului, Transilvaniei şi al Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei şi local în Dobrogea. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade.

Judeţele ce se vor afla sub codul galben de căldură sunt: Suceava, Neamţ, Bacău (partea de vest), Vrancea (partea de vest), Buzău (parţial), Constanţa (jumătatea de est), Tulcea, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor şi Satu Mare. 

ANM

Vremea se răcoreşte spre sfârşitul săptămânii în toată ţara

Vremea rămâne caniculară la începutul acestei săptămâni în toată ţara, cu temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius, apoi se va răcori treptat şi vor exista perioade cu instabilitate atmosferică ridicată, conform prognozei de specialitate, publicată luni de ANM, pentru perioada 28 august - 10 septembrie 2023.

În Banat, în cursul zilei de 28 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 37 de grade, dar în 29 şi 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 - 32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie), se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 - 27 de grade. După data de 3 septembrie vor mai fi mici oscilaţii termice, dar media maximelor va fi apropiată de normalul perioadei şi va fi cuprinsă în general între 27 şi 29 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 16 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media acestora va fi de 18 - 20 de grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Crişana, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 şi 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie) media va ajunge la 26 - 27 de grade. După data de 3 septembrie, media valorilor diurne va fi apropiată de normalul perioadei şi va fi în general de 27 - 28 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 16 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 18 - 19 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Transilvania, în zilele de 28 şi 29 august, în cea mai mare parte a regiunii va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 34 şi 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie) media va ajunge la 24 - 25 de grade. După data de 3 septembrie, media valorilor

diurne va fi apropiată de normalul perioadei şi va oscila în jurul a 26 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 12 şi 14 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 16 - 17 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

În Maramureş, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind în jurul a 36 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie) media va ajunge la 25 de grade. După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26 - 27 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 12 şi 14 grade, exceptând nopţile de 29 şi 30 august, când media va fi de 18 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 5 septembrie.

În Moldova, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind cuprinsă între 36 şi 38 de grade, apoi vremea se va răcori treptat, astfel că la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie) media va ajunge la 25 - 26 de grade. După data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 26 - 28 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 17 grade, exceptând ultimele nopţi ale lunii august când media va fi în jurul a 19 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi temporar se vor semnala ploi slabe.

În Dobrogea, în zilele de 28 şi 29 august, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat în zona continentală a Dobrogei, media temperaturilor maxime fiind în jurul a 34 de grade, apoi aceasta va scădea spre 30 - 32 de grade şi va caracteriza până la 1 septembrie o vreme călduroasă. Începând cu data de 3 septembrie se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 - 29 de grade. În primele nopţi, temperaturile minime medii vor fi de 20 - 22 de grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 18 grade. În perioada 30 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

În Muntenia, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, media temperaturilor maxime fiind de 36 - 37 de grade, iar în 30 şi 31 august aceasta va scădea spre 32 - 33 de grade şi va caracteriza o vreme călduroasă. Începând cu data de 1 septembrie şi până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 - 30 de grade. În primele nopţi temperaturile minime medii vor fi de 18 - 20 de grade, iar după 2 septembrie media acestora se va situa în jurul a 16 grade. În perioada 30 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.4

În Oltenia, în zilele de 28 şi 29 august va fi caniculă şi disconfort termic, media temperaturilor maxime fiind de 36 de grade, dar în 29 şi 30 august aceasta va scădea treptat spre 30 de grade, iar ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză (1 - 2 septembrie), se va răcori, media valorilor diurne va ajunge la 26 de grade. Începând cu data de 3 septembrie şi până la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne, apropiate de normalul perioadei, de 28 -...29 de grade. Pe parcursul nopţilor temperaturile minime medii vor fi de 15 - 18 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, apoi doar pe spaţii mici şi trecător vor mai fi posibile ploi slabe.

La munte, vremea va fi caldă în zilele de 28 şi 29 august, media temperaturilor maxime fiind de 24 - 25 de grade, apoi vremea se va răcori, astfel că până la sfârşitul intervalului de prognoză se vor înregistra valori medii diurne de 16 - 20 de grade. Temperaturile minime medii se vor situa în marea lor majoritate între 9 şi 12 grade, exceptând ultimele nopţile ale lunii august, când media acestora va fi de 14 - 16 grade. În perioada 29 august - 2 septembrie vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată şi averse local însemnate cantitativ, dar ploi temporare se vor semnala şi după data de 3 septembrie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Vremea » Furtuni, vijelii şi grindină: Jumătate de ţară afectată de cod galben şi portocaliu. De când se va răcori vremea în toată ţara