Video Localitatea din România izolată de puhoaie. Zeci de case au fost inundate, iar oamenii evacuaţi
Codurile roşii şi portocalii de ploi şi furtuni au adus puhoaie pe străzi. 130 de case şi curţi din Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov au fost inundate. În Gorj, arbori putreziţi au fost rupţi de rafalele puternice şi au distrus mai multe maşini. Un bărbat a ajuns la spital după ce autoturismul prietenului său a fost distrus de un copac. Pe lângă vijelii, avem de înfruntat şi temperaturi de toamnă, neobişnuite în luna lui Cuptor.
La Târgu Jiu, o vijelie puternică a rupt mai mulţi copaci din rădăcini. Patru autoturisme au fost distruse sub greutatea arborilor. Un bărbat de 42 de ani a trecut pe lângă moarte, după ce o creangă groasă a străpuns caroseria maşinii prietenului său.
La un pas de moarte, după ce o creangă a străpuns maşina
"Maşina mea este praf. Uitaţi cum era să mor, să îmi intre asta în cap. Uitaţi-vă fraţilor, uitaţi-vă maşină - varză".
"Am început să tremur, o panică dacă stai şi o gândeşti. Puteam să mergem pe stradă, nu trebuia să fim neapărat la volan şi putea să ne pice în cap să ne omoare", a povestit Mario Barac, proprietarul maşinii.
Localitate izolată de viitură în Prahova
După ore în şir de ploaie torenţială, în Prahova, apa de pe versanţi a început să curgă în cascade. O localitate de lângă Ploieşti a fost complet izolată. Localnicii au cerut ajutor la 112.
Pompierii încearcă să ajungă acum la casă, unde este o blocată femeie în vârsta de 85 de ani.
"Am vrut să ieşim la muncă, dar ce să mai ieşim, că nici nu mai putut să scot maşina. Apa asta se strânge de pe câmpuri. Nu am mai văzut apa ca anul acesta", a spus o persoană.
Un şofer a avut norocul vieţii - a scăpat teafăr după ce doi copaci s-au prăbuşit în timpul furtunii peste camionul lui aflat în mers. La Ploieşti, pompierii au intervenit de urgenţă ca să protejeze zeci de case ameninţate de un pârâu umflat de ploi.
"E pe prima treaptă în casă. Îmi e foarte teamă că intră în casă. Am dus actele, tot ce aveam, la vecini", a precizat un localnic.
Produse petroliere, revărsate pe străzile din Ploieşti
Autorităţile vorbesc şi despre poluare.
"Au fost probleme cu sistemul pluvial de canalizare Rompetrol. S-a refulat şi produse petroliere au inundat stradă", a explicat Mihai Poliţeanu, primarul Ploieştiului.
30 de locuinţe din Bucov, un cartier-satelit al Ploieştiului au fost inundate. 12 locatari, printre care un copil, au fost evacuaţi de pompieri şi au înnoptat într-un cămin al Primăriei.
Furtună cu grindină pe litoral
Turiştii au fost alungaţi de pe plaja de la Eforie Nord de o furtună cu grindină.
Între timp, la Buşteni, în staţiunea de pe Valea Prahovei răvăşită duminică de o viitură de proporţii, urmările se mai văd şi acum.
"A intrat pe aici apa. Nămolul l-am strâns eu aici. A zis că vine primăria. Şi beciul uitați-l. A intrat apa şi nămol. Până la uşă", a spus un localnic.
"Mie aici mi-a bubuit peretele ăsta. Apa a fost de 50 de cm", a adăugat altă persoană.
Ploile se vor opri abia la mijlocul săptămânii viitoare, când vor creşte şi temperaturile care vor depăşi 30 de grade Celsius.
