Meteorologii anunţă brumă şi îngheţ, cu posibile pagube în agricultură. Vreme deosebit de rece până sâmbătă dimineaţă
În această dimineață, am avut parte de temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă. La ora 5.00, termometrele indicau valori cuprinse între -10 grade la Joseni şi 5 grade la Gorgova, Gura Portiţei, Sulina, Constanţa, Constanţa-Dig şi Mangalia. Potrivit meteorologilor, vremea rece se va menţine până sâmbătă dimineaţă.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Prognoza meteo pentru 8 aprilie 2021
Vremea se va menţine deosebit de rece pentru aceastã perioadã, mai ales dimineaţa și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii. Cerul va avea înnorãri şi se vor semnala precipitaţii ce vor avea şi caracter de aversã - predominant sub formã de ninsoare în zonele de deal şi de munte şi mai ales ploi, local în vest şi pe arii restrânse în rest. Izolat vor fi descãrcãri electrice.
Vântul va avea intensificãri în sud-vest şi centru, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar în zona montanã peste 60...70 km/h, spulberând zãpada.
Brumă şi îngheţ, până sâmbătă dimineaţă
Până sâmbătă dimineață vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an mai ales în timpul nopţilor şi al dimineţilor, când se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade în special în nordul și în centrul țării și în dealurile sudice.
Potrivit unei informări emise de ANM, se va produce brumă și pe alocuri îngheț la sol cu posibile pagube în agricultură, mai ales pentru pomii fructiferi și culturile de viță de vie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰