Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru județe au intrat la ora 12.00 sub cod roșu de vreme severă. Va ploua într-o zi cât pentru o lună

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă în România. Astfel, de astăzi, de la ora 12.00, până mâine la aceeași oră este valabilă o alertă cod roșu în Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara. Totodată, de la ora 10.00, au intrat în vigoare alte două coduri - galben și portocaliu - de ploi torențale, grindină și vijelii, care vizează aproape jumătate de țară.

de Redactia Observator

la 16.06.2023 , 12:40

Astăzi, la ora 12.00, Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara intră sub avertizare cod roșu de ploi torențiale și abundente, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp. Potrivit specialiștilor ANM, va ploua într-o zi cât pentru o lună.

Avertizarea este valabilă până sâmbătă, la ora 12.00.

Patru județe intră de la ora 12.00 sub cod roșu de vreme severă. Va ploua într-o zi cât pentru o lună

meteoromania.ro

Articolul continuă după reclamă

Vreme severă în jumătate de țară până sâmbătă la prânz

Pe acelaşi subiect

Cod portocaliu:

Interval de valabilitate: 16 iunie, ora 10 – 17 iunie, ora 12

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă.

În jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali,nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale,descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Cod galben:

Interval de valabilitate: 16 iunie, ora 10 – 17 iunie, ora 12

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Crișana,nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp și în restul teritoriului. Vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare.

Vreme caldă în București

Vremea va fi caldă, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă sunt posibile ploi de scurtă durată în Capitală, potrivit prognozei speciale emise de ANM.

Până sâmbătă la ora 12.00, vremea în București va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și în cursul nopții când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Vremea » Patru județe au intrat la ora 12.00 sub cod roșu de vreme severă. Va ploua într-o zi cât pentru o lună