Pericol de inundaţii în centrul şi vestul ţării. Râurile din 7 judeţe, sub cod galben de ploi abundente până la miezul nopţii
Hidrologii au extins codul galben de inundații și pentru râuri din județele Cluj, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Alba și Hunedoara. La fel ca și avertizarea din Maramureș, în cele șase județe este pericol de inundații până la miezul nopții.
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale coteelor de atenție pe râurile mici din bazinele hidrografice: Crișul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Ciucea, județele: Cluj și Bihor. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Medeș.
Codul galben de inundații, valabil până la miezul nopții
De asemenea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de ateenție pe râurile mici din bazinele hidrografice Bega – bazin amonte S.H. Făget, Bistra, județele Timiș și Caraș-Severin. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Rusca (afluent al râului Bistra).
Sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție și pe râurile mici din bazinele hidrografice Târnava – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Blaj, Mureș – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Ocna Mureș – amonte S.H. Gelmar, județele: Alba și Hunedoara. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Ampoi – bazin inferior.
Anterior, hidrologii au emis cod galben de inundații pentru râuri din județul Maramureș.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰