Prima ninsoare în Bucureşti. ANM a emis o prognoză specială pentru Capitală
În această dimineaţă, în mai multe zone din Bucureşti au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon. Acum, în Capitală se înregistrează 2 grade Celsius.
Conform prognozei speciale emise se ANM, în intervalul 12 noiembrie, ora 8 - 13 noiembrie, ora 10, vremea va fi închisă și rece în Bucureşti. Pe parcursul zilei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar dimineața trecător și lapoviță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă va fi de 1...2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.
Vremea în ţară 12 noiembrie
Vremea va fi predominant închisã şi rece în cea mai mare parte a ţãrii. Temporar vor fi precipitaţii în sud (unde se vor acumula şi cantitãţi de apã de 10...15 l/mp şi izolat 20 l/mp), apoi şi în centru şi est şi pe spaţii mai mici în rest. În Dobrogea va ploua, în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile în zona joasã, iar la deal vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţã şi ninsoare). Tot precipitaţii mixte se vor semnala şi în Transilvania şi Moldova, în timp ce în celelalte regiuni vor fi ploi, burniţã şi trecãtor lapoviţã.
La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali se va depune strat de zãpadã (în general de 5...10 cm). Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sud-est, cu viteze de 40...50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 10 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţã.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰