Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe judeţe din ţară

Meteorologii anunţă un nou val de caniculă, fiind emisă o avertizare cod galben pentru zilele de duminică şi luni. Avertizarea vizează municipiul Bucureşti şi 12 judeţe, unde temperaturile vor ajunge la 37 de grade. În majoritatea regiunilor, însă, va fi cald.

de Redactia Observator

la 27.07.2024 , 10:18

Potrivit ANM, duminică şi luni, este cod galben de caniculă şi disonfort termic în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei.

”Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34...37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că disconfort termic accentuat şi caniculă vor fi duminică (28 iulie) şi în Banat, Crişana, estul Munteniei, în Moldova şi pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35...36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăşi 32...33 de grade.

Articolul continuă după reclamă

Este cod galben în judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi municipiul Bucureşti.

Pe acelaşi subiect

Prognoză specială pentru Bucureşti

Sâmbătă, în Capitală, vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, condiții în care disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar cea minimă de 17...20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Duminic, vremea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și la începutul nopții când va crește probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe judeţe din ţară