Video "Dezastru. Nu mai e nimic!" Potop de cod portocaliu în Bucureşti şi în ţară. Oamenii au privit neputincioşi cum bucăţi mari de grindină le distruge munca de-o viaţă
Valul de caniculă, temperat de ploi torenţiale! Jumătate din ţară a fost ieri sub avertizări cod galben sau portocaliu de vreme rea. În Capitală, furtuna de cod portocaliu a adus şi un mesaj RO-Alert. Iar meteorologii nu vin cu veşti prea bune: în următoarele zile, periodele caniculare vor alterna cu ploile torenţiale.
Soarele arzător din timpul zilei a fost acoperit rapid de norii negri. În doar câteva zeci de minute, mercurul din termometre a scăzut chiar şi cu 10 grade. Speriate de avertizarea meteorologilor că urmează un potop de cod portocaliu, autorităţile au transmis şi un mesaj RO-Alert.
Potop de cod portocaliu în Capitală
Iar după doar câteva minute de ploaie torenţială au apărut şi primele probleme.
Canalizările care nu fac faţă unei cantităţi mai mari de apă reuşesc să transforme drumurile din Bucureşti în adevărate capcane pentru şoferi. De exemplu, în doar câteva minute de ploaie de vară, pe o porţiune de drum din nordul Capitalei apa a trecut de nivelul gleznelor.
- Vremea de mâine 25 iulie 2024. Temperaturile scad brusc în toată țara. Zonele în care sunt așteptate furtuni
- 22 iulie 2024 este acum cea mai caldă zi din istorie, după ce a depăşit recordul stabilit cu o zi înainte
- Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val de ploi, grindină şi vijelii
Unii dintre şoferi au ales să facă cale întoarsă atunci când au văzut că nu pot înainta.
Vremea rea a făcut prăpăd şi în multe localități din județul Mehedinți. Oameni au privit, neputincioşi, cum munca lor de-o viaţă este distrusă de bucăţile mari de grindină: "Vai de mama noastră, am muncit de pomană, am muncit de pomană!" / "Păi dacă bătu atât de mult, că doar nu.. atât de mult bătu că ziceai că e .. Eu zisei că nu mai scăpăm. Şi florile le-a rupt, tot. Ce să mai avem? La ce să mai stăm aici? Să cumpărăm tot din oraş?" / "Strugurii, tot. Mi-a dărâmat bolta, nu mai e nimic. Tot. Dezastru. Şi pe acolo, peste tot piatră de-ţi era frică şi să stai afară că te omoară".
Furtună cu grindina a fost şi în Hunedoara.
Fenomene extreme şi zilele următoare, în aproape toată ţara
Potop a fost şi în Iaşi, iar mai multe străzi au fost inundate. Drumul către casă a fost o provocare pentru cei care au circulat pe A3. Şoferii au înaintat cu greu între Câmpia Turzii şi Nădăşelu.
În Braşov, o anexă a unei gospodării luat foc, cel mai probabil, după ce a fost lovită de un fulger.
Fenomene meteorologice extreme sunt anunţate şi zilele următoare în aproape toată ţara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰