Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un nou val de praf saharian va ajunge joi în România

Un nou val de praf saharian va ajunge în România, joi, iar depunerile vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, în vestul, centrul și nordul țării, apoi, pe arii restrânse și în rest.

de Redactia Observator

la 30.03.2022 , 15:04

Un nou val de praf saharian va ajunge joi în România

Potrivit ANM, în perioada 30 martie – 01 aprilie circulația aerului se va face din sector preponderent sud-vestic și sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul și sud-estul Europei, inclusiv în zona țării noastre.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparație cu cele din sudul Peninsulei Italice și al Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, începând de joi (31 martie) în vestul, centrul și nordul țării, apoi, pe arii restrânse și în rest.

Ce conţine praful saharian

Articolul continuă după reclamă

Praful saharian conţine în mare parte din particule minerale minuscule, care se pot ridica la o înălțime de 5 până la 10 kilometri în atmosferă. Particulele se amestecă cu aerul și acoperă distanțe mari în atmosfera terestră sub formă de aerosoli. Dacă nu bate vântul, pot pluti deasupra Africii de Nord până la jumătate de an. Culoarea galben-roșiatică a particulelor indică faptul că principalele componente ale prafului din Sahara sunt minerale care conțin fier. De asemenea, conțin multe oligoelemente, cum ar fi fosfor, magneziu și calciu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Un nou val de praf saharian va ajunge joi în România