Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Valul de aer polar a ajuns în România. Două anotimpuri în aceeaşi zi, meteorologii au emis deja cod galben

Un val de aer polar a intrat azi-noapte în România, iar vremea s-a schimbat dramatic. Deocamdată, doar în vestul şi în nordul ţării. Dar ciclonul Ali va acoperi în scurt timp întreaga ţară. Temperaturile vor fi sub 10 grade celsius, iar vântul va sufla în rafale de până la 70 de kilometri pe oră.

de Redactia Observator

la 23.09.2018 , 19:59

Un val de aer polar a intrat azi-noapte în România, iar vremea s-a schimbat dramatic. Deocamdată, doar în vestul şi în nordul ţării. Dar ciclonul Ali va acoperi în scurt timp întreaga ţară. Temperaturile resimţite vor fi sub 10 grade celsius, iar vântul va sufla în rafale de până la 70 de kilometri pe oră ceea ce va înrăităţi situaţia. De la o zi la alta, temperaturile scad şi cu 15 grade celsis. La munte, va fi vreme ca de iarnă, cu zăpadă şi ger. Deja, meteorologii au emis două coduri de vânt puternic.

În următoarele 48 de ore, România trece de la temperaturi de vară, de peste 30 de grade, la o vreme ca pentru început de iarnă, cu frig, ploi, vânt puternic şi chiar ninsoare la munte. 

Ciclonul Ali a intrat deja în România. În Vestul, Centrul şi Nordul ţării, temperaturile au scăzut deja dramatic.  Frigul se va înteţi din această noapte, când o a doua masă de aer polar desprinsă din ciclon va acoperi mai bine de jumătate de ţară. Mâine vor fi două anotimpuri în aceeaşi zi. 

Vezi și

Mihai Timu, meteorolog: Unul de toamnă târzie în nordul ţării unde vom avea maxime de 11-13 grade şi unul de vară autentică în partea de sud şi sud-est., cu 30-31 de grade Celsius.

Pe acelaşi subiect

Meteorologii au emis deja două coduri galbene de vânt puternic, valabile până mâine, la ora 23. Atunci va începe să ningă la munte. Vântul va lovi şi cu 120 de kilometri pe oră. Pe creste, se vor resimţi şi minus 15 grade celsius. 

Mihai Timu, meteorolog: Marţi şi miercuri nicăieri în ţară nu vom mai depăşi 19-20 grade celsius, urmând ca nopţile să aducă minime între zero şi zece grade Celsius.

Schimbările bruşte apar din noaptea de luni spre marţi. Când valul arctic va acoperi toată România. 

În zonele joase, va fi o diferenţă chiar şi de 15 grade, de la o zi la alta. Se anunţă vânt puternic în sudul ţării. Rafale şi de 70 de kilometri pe oră. Iar temperaturile resimţite sunt mai mici de 10 grade. 

În Capitală, avem temperaturi comparabile cu cele din mijlocul verii. Astăzi avem 26 de grade Celsius, iar mâine 30, chiar 31 de grade. De marţi, în schimb, nu vom mai putea să ne plimbăm doar în tricou. Va trebui să punem o jachetă pe noi căci temperaturile nu vor trece de 18 grade.

La polul frigului din România, oamenii pregătesc deja lemnele pentru foc. 

La schimbările dramatice de temperatură, organismul resimte un stres puternic, spun medicii, care recomandă îmbrăcăminte adecvată. Trebuie să consumăm alimente bogate in proteine si în vitamine. Episodul de vreme rea va dura până vineri, spune meteorologii. Weekendurl viitor se anunţă, din nou,  temperaturi obişnuite de toamnă. Între 10 şi 22 de grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Valul de aer polar a ajuns în România. Două anotimpuri în aceeaşi zi, meteorologii au emis deja cod galben