Vremea 1 ianuarie 2023. Început de an cu vreme frumoasă și temperaturi maxime de 18 grade Celsius
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 1 ianuarie 2023.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la începutul anului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 18 grade, iar cele minime, în general, între -2 și 8 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, pe alocuri, în zonele joase de relief, dimineaţa și noaptea, cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane, îndeosebi ale Carpaţilor Orientali.
Prognoza meteo București
Vremea va fi frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod obișnuit la începutul anului. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 2...4 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab.
Vremea la munte
Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ziua pe creste, îndeosebi ale Carpaţilor Orientali.
Cum va fi vremea în Europa
Aspectul vremii din latitudinile înalte va fi diferit de cel din restul continentului - atât în privința nebulozității și regimului pluvial, cât și a temperaturilor. Anume, cer noros pe timp îndelungat va fi deasupra zonelor nord-vestice și nordice în care se află Arhipelagul Britanic, Țările De Jos, Danemarca, partea nordică a Franței, a Germaniei și a Poloniei și cea sudică a Suediei, țările baltice și Rusia dincoace de Munții Ural; de asemenea, în aproximativ jumătatea nord-vestică a Peninsulei Iberice. Iar vreme frumoasă, în condițiile cerului senin, va rămâne astfel în Grecia, Albania și restul regiunii balcanice, în mare parte din România și în sudul Italiei - deși în aceste zone sud-estice și sudice se va semnala ceață cel puțin noaptea și dimineață devreme. Mai mult sau complet senin va fi cerul și în Finlanda și în restul Suediei, pe când înnorări temporare va avea cerul în restul Europei.
Majoritatea precipitațiilor vor fi în preajma oceanului și marilor Baltică și a Nordului - ploi abundente în Portugalia și în nord-vestul Spaniei și mai slabe în nord-vestul Franței și în Țările De Jos, lapoviță și ninsoare în regiunile nord-vestice, nordice și estice menționate. Vânt intens se va observa pe Marea Nordului, în sudul celei Baltice, în nordul celei Negre și posibil și în estul Mediteranei, în nordul Poloniei, în Belarus, în vestul Rusiei și în estul Ucrainei și pe ocean la vest de Portugalia și de Norvegia și la sud-vest de Anglia. Se vor remarca încălzirea de pe cuprinsul Marii Mediterane și din imediata apropiere a acesteia și răcirea din nord-vestul britanic și din nordul scandinav.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰