Vremea pe 10 iulie. Meteorologii anunţă ploi abundente pentru marţi
Vremea pe 10 iulie este în continuare foarte instabilă şi va ploua în toată ţara. Prognoza meteo anunţă temperaturi surprinzătoare pentru această perioadă a lunii lui Cuptor.
Vremea pe 10 iulie este în continuare foarte instabilă şi va ploua în toată ţara. Prognoza meteo anunţă temperaturi surprinzătoare pentru această perioadă a lunii lui Cuptor.
NOAPTEA DE LUNI SPRE MARŢI: Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă local de peste 20...30 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Transilvania şi la munte, izolat de 50...80 l/mp. Pe arii restrânse aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile minime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.
Vremea 10 iulie în ţară
Marţi, vremea se va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate. În cursul zilei va ploua pe arii extinse, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Vor fi mai ales averse ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor semnala local descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. În timpul nopţii ploi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ vor fi în est şi nord-est, iar în restul teritoriului ploile vor fi în diminuare şi în restrângere ca arie. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica în general staţionară.
ÎN BUCUREŞTI: Potrivit ANM, vremea se va menţine relativ răcoroasă şi în general instabilă. Mai ales pe parcursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate şi averse moderate cantitiv, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 15...16 grade. Presiunea atmosferica în uşoară creştere.
LA MUNTE: Vremea se va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, anunţă prognoza meteo. În cursul zilei va ploua pe arii extinse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Vor fi mai ales averse ce vor avea şi caracter torenţial şi local se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. În timpul nopţii ploile vor fi în diminuare şi în restrângere ca arie. Temperatura aerului nu se va modifica comparativ cu ziua precedentă.
LA MARE: Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi, în special în timpul zilei, trecător, vor fi averse şi descărcări electrice . Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 23... 24 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰