Foto Vremea 13 august 2021. Temperaturile scad ușor, vreme frumoasă în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 13 august 2021. Vremea va fi predominant frumoasă, dar se va menține călduroasă îndeosebi în sud-vestul României.
În nopatea de joi spre vineri cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sudice și estice. În Muntenia și în zona Carpaților Meridionali, la începutul nopții, izolat vor mai fi averse, descărcări electrice și posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile minime se vor situa între 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.
Vremea vineri 13 august 2021
Vremea va fi predominant frumoasă, dar se va menține călduroasă îndeosebi în sud-vest, unde disconfortul termic va mai fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, mai ales în zona Carpaților Meridionali, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în zona montană înaltă și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, cu valorile cele mai ridicate în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 20...21 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral. La sfârșitul nopții, pe arii restrânse, cu precădere în depresiuni, se va semnala ceață.
Prognoza meteo București
- Prognoza meteo pentru România în lunile ce urmează: Toamnă lungă şi caldă. Valul de căldură va persista și...
- Temperaturi de 47 de grade în zona mediterană. Cupola de caniculă care a lovit Italia și Grecia acaparează...
- Cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată în Europa, 48,8 grade Celsius, a fost înregistrată în Sicilia
Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30...32 de grade, iar minima termică va fi de 17...18 grade, mai scăzută în zona periurbană spre 15 grade.
Vremea pe litoral
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 29 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24...26 de grade.
Vremea la munte
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales în zona Carpaților Meridionali, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și vor caracteriza o vreme caldă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰