Vremea 18 martie. Temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă
În noaptea de miercuri spre joi, vremea va fi închisă. La munte va continua să ningă, chiar abundent în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde creşterea stratului de zăpadã va fi semnificativă.
În restul zonei montane, precum şi în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadãă care urmează să se mai depună va fi consistent. În Dobrogea, local în Banat, în Crişana şi izolat în restul teritoriului vor predomina ploile, în general slabe cantitativ.
Vântul va avea intensificări la munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 m, în masivele sudice, unde rafalele vor depăşi 80...100 km/h, va fi viscol puternic, zăpada troienită şi vizibilitatea redusă. Intensificări ale vântului vor mai fi, pe arii restrânse şi în zonele mai joase de relief, dar la cote mult mai reduse, cu viteze în general de 40...50 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 4 grade.
Vremea 18 martie în ţară
Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în zona montană şi în centrul teritoriului. La munte va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus. În Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi.
Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului local în vestul, sud-vestul, estul, sud-estul ţării, precum şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor în sudul şi estul ţării.
Vremea 18 martie în Capitală
La noapte, vremea va fi închisă şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 2...3 grade.
Joi, 18 martie, vremea va fi în continuare închisă şi rece pentru această dată. Îndeosebi din orele după-amiezii, temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar noaptea, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
Vremea 18 martie la munte
Vremea va fi rece. Cerul va avea înnorări, va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului în zona înaltă. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de intervalul anterior.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰