Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 2 mai 2018. Posibile descărcări electrice şi grindină

Vremea pe 2 mai 2018 va fi deosebit de caldă. În vestul, centrul şi nordul ţării, mai ales după-amiază vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse, cu precădere în zona montană se vor semnala averse, descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.

de Redactia Observator

la 01.05.2018 , 18:38

Vremea 2 mai 2018. Posibile descărcări electrice şi grindină Vremea 2 mai 2018. Posibile descărcări electrice şi grindină - Administratia Nationala de Meteorologie-Prognoza

Vremea pe 2 mai 2018 va fi deosebit de caldă. În vestul, centrul şi nordul ţării, mai ales după-amiază vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse, cu precădere în zona montană se vor semnala averse, descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

Vremea 2 mai 2018

Articolul continuă după reclamă

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate, îndeosebi la începutul nopţii, în zona montană, dar şi în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 4 grade. În sud-estul ţării, spre dimineaţă, vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea 2 mai 2018

Vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile vestice şi nord-vestice, dar şi zona montană, unde mai ales după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate şi doar pe arii restrânse averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în cursul zilei în sud şi sud-vest, la munte, iar trecător asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18...22 de grade pe litoral şi 30...31 de grade, local, în regiunile intracarpatice, iar cele minime se vor situa între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 18 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, mai ales în sud-est, vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea uşor, însă mai notabil în sud-vestul ţării.

Vremea 2 mai 2018 la munte

Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza, când pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări, trecător asociate şi ploilor.

Vremea 2 mai 2018 la mare

Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 22 de grade, iar cele minime între 12 şi 15 grade. Vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 16 şi 18 grade.

Vremea 2 mai 2018 în Europa

Vreme predominant sau de-a dreptul frumoasă, în condiţiile cerului mai mult senin sau degajat, va fi în spaţiul carpato-balcanic şi într-o regiune vastă de la nord de Marea Neagră, iar în primele ore ale zilei şi parţial în ţările vestice. Celelalte regiuni ale continentului se vor afla sub cer variabil până la aproape acoperit, înnorările urmând a se accentua în vestul Europei şi a se menţine astfel deasupra nord-vestului Rusiei, ţărilor scandinave, estului Regatului Unit, Italiei şi în zona mediteraneană dintre Franţa şi Tunisia. Ploi abundente vor afecta (foarte probabil) Insula Sardinia, posibil - Sicilia şi vestul Italiei, iar unele mai slabe se vor semnala local în ţările iberice, în cele vestice şi centrale, în cele central-estice şi izolat în cele estice şi în vestul Rusiei; condiţii favorabile precipitaţiilor mixte se vor întruni în Arhipelagul Britanic şi în zonele nordice şi nord-estice de latitudini înalte. Regimul termic caracterizat de valori înalte pentru această dată calendaristică va stimula declanşarea, mai ales pe relieful înalt, a unor fenomene de instabilitate - anume, descărcări electrice şi averse. Vânt moderat spre tare se va înregistra în vestul Mării Mediterane, în general moderat - pe Marea Nordului şi pe ocean la vest de Arhipelagul Britanic şi în restul bazinului mediteranean, cu precădere slab - în estul Europei, iar slab la moderat - în celelalte zone ale acesteia. Vremea va fi şi uşor mai caldă decât în intervalul anterior.

(sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » Vremea 2 mai 2018. Posibile descărcări electrice şi grindină