Foto Vremea 28 ianuarie 2023. Va continua să ningă în aproape toată țara
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 27 ianuarie 2023.
Vremea se va menține închisă și vor fi precipitații în jumătatea sud-estică a țării, local la munte și în centru, și pe arii restrânse în rest. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, exceptând vestul și sud-vestul țării, precum și zona litoralului unde vor fi mai ales lapovițe și ploi. Local cantitățile de precipitații vor fi însemnate în sud-estul teritoriului și în zona Carpaților de Curbură unde se vor acumula în general 20...25 l/mp.
Vântul va mai avea intensificări local în regiunile estice cu rafale în general de 45...55 km/h, iar în celelalte regiuni va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 5 grade, iar cele minime în general între -6 și 1 grad. Izolat va fi ceață.
Prognoza meteo București
Vremea se va menține închisă și vor fi precipitații însemnate cantitativ ( în medie 10 l/mp) predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 0...1 grad, iar cea minimă de -2...-1 grad.
- Meteo: Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în 5 județe. Alte 22 și București, sub cod galben de vreme...
- Vremea 30 ianuarie - 27 februarie 2023. Temperaturi în creștere în sudul țării, zăpadă și frig la munte
- Zăpada le dă bătăi de cap bucureștenilor. Stratul de omăt depus măsoară deja câţiva centimetri
Vremea la munte
Vremea se va menține închisă, temporar va ninge, local însemnat cantitativ în Carpații Meridionali și Orientali și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în general de 40...50 km/h. Temperatura aerului va continua să scadă ușor față de intervalul precedent.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări și se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare îndeosebi în nordul, centrul și sud-estul Europei. În restul continentului astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse. Cantități de apă mai însemnate se vor acumula în sud-est și în extremitatea de nord, unde va fi posibil să se aștearnă strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări, local în vestul și nordul Europei precum și izolat în rest. Temperaturile vor marca o scădere ușoară față de ziua precedentă în nordul și estul continentului, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ. Mai ales la începutul și finalul intervalului, în zonele joase de relief pe alocuri se va forma ceață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰