Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 28 septembrie - 26 octombrie 2020. Rămâne cald în sud, anunță prognoza pe patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 28 septembrie - 26 octombrie 2020. Meteorologii anunță că temperaturile rămân ridicate în sud, și sud-est, cu maxime de 24 -25 de grade Celsius.

de Veronica Micu

la 25.09.2020 , 11:00

  • ANM a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni.
  • Meteorologii anunță vreme caldă în sud, pe toată perioada de prognoză.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt diseară la Observator 19.

Vești bune pentru agricultori. De săptămâna viitoare vin ploile în vest, centru și nord-estul țării.

Potrivit meteorologilor, toamna se instalează în Banat, Crişana, Maramureş și Transilvania. În aceste zone, valorile în termometre vor fi mai scăzute, ușor sub normalul perioadei.

În schimb, vremea rămâne caldă în sud și sud-est, cu temperaturi de 24...25 de grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Scenariul din prima săptămână de prognoză se repetă și în intervalul 12 - 18 octombrie: cald în sud, ploi de toamnă în restul țării. 

Spre finalul perioadei de prognoză, meteorologii anunță ploi la munte, dar și în zonele deluroase, iar în sud va fi tot mai cald.

Prognoza meteo 28 septembrie – 5 octombrie 2020

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, centrale, nordice și nord-estice, iar în regiunile sudice va fi în general deficitar. Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și vestice.

Vremea 5 – 12 octombrie 2020

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în nord-vest, dar și ușor mai coborâte în sud-est. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în regiunile sudice.

Prognoza meteo 12 – 19 octombrie 2020

Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice.

Vremea 19 – 26 octombrie 2020

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în regiunile din nord- vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, potrivit ANM.

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice.

Articol realizat cu ajutorul informațiilor oferite de Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Vremea » Vremea 28 septembrie - 26 octombrie 2020. Rămâne cald în sud, anunță prognoza pe patru săptămâni