Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 6 martie. Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile se schimbă radical şi revin ninsorile

În noaptea de vineri spre sâmbătă, cerul va avea înnorări, în general accentuate şi persistente în jumătatea nordică a ţării, unde local şi temporar vor fi precipitaţii. În zonele joase de relief vor fi ploi, care treptat, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, precum şi în zonele submontane aferente acestor regiuni, treptat se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

de Redactia Observator

la 05.03.2021 , 19:07

Vremea 6 martie. Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile se schimbă radical şi revin ninsorile - Profimedia

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în zona Carpaţilor Orientali, unde se vor înregistra cantităţi de precipitaţii, pe arii restrânse în jurul a 10 l/mp.

Vântul va avea intensificări în zona montană, cu viteze la rafală în general de 60...90 km/h, iar la altitudini mari, de peste 1700 m, va sufla tare cu peste 100 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în est şi pe arii restrânse în sud-vest şi centru, cu viteze, în general, de 45...55 km/h şi izolat 70 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea 6 martie în ţară

Răcirea vremii va continua şi se va resimţi accentuat, pe parcursul zilei îndeosebi în regiunile extracarpatice, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde local va ninge moderat cantitativ şi se va mai depune strat de zăpadă, precum şi în regiunile centrale, unde pe suprafeţe mici vor predomina ninsorile şi în cele sudice şi sud-estice, unde pe arii în general restrânse vor fi ploi cu tendinţă de transformare în lapoviţă şi ninsoare.

În zona montană, pe parcursul zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 70...90 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, va sufla tare cu peste 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări temporare în prima parte a intervalului, cu precădere din sud, est şi centru, unde la rafală se vor înregistra viteze în general de 45...55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Presiunea atmosferică va creşte în prima parte a intervalului.

Vremea 6 martie în Capitală

Cerul, mai mult senin în mare parte a intervalului se va înnora treptat spre sfârşitul acestuia, iar vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 1...3 grade.

Vremea va fi în general închisă şi se va răci semnificativ, iar în prima parte a zilei, temporar se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ploaie, cu tendinţă de transformare în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului, când la rafală se vor înregistra viteze de pânã la 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade. Presiunea atmosferică va creşte în prima parte a intervalului.

Vremea 6 martie la munte

Vremea va deveni rece, geroasă în cursul nopţii în cea mai mare parte a zonei montane. Ziua, cerul va fi noros îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde va ninge moderat cantitativ şi se va mai depune strat de zăpadă, iar în restul masivelor trecător va ninge slab.

Noaptea cerul va deveni variabil, iar ninsori slabe se vor mai semnala doar izolat în masivele sudice. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, cu viteze de 70...90 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, la peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Vremea 6 martie. Veşti proaste de la meteorologi: Temperaturile se schimbă radical şi revin ninsorile