Vremea de mâine 27 august. Ploi torenţiale şi vijelii în mai multe regiuni din ţară. Vestul scapă de furtuni
Vremea rămâne instabilă în mare parte din ţară, cu ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în timp ce în vest şi sud-vest temperaturile vor urca până la valori de vară. La munte şi pe litoral sunt aşteptate averse, iar în unele zone cantităţile de apă pot fi însemnate.
Vremea la noapte
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări și averse, local în Moldova, Transilvania și Muntenia și pe arii mai restrânse în Maramureș, Dobrogea și estul Olteniei. Izolat vor fi cantități de apă de peste 15...25 l/mp, descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile minime se vor situa între 13 și 22 de grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe areale mici se va forma ceață.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 27 august în ţară
Vremea va fi în general instabilă în jumătatea de est a teritoriului, precum și în zonele montane, unde pe parcursul zilei și în primele ore ale nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, iar valorile termice diurne se vor situa local sub mediile multianuale specifice acestei date. Aceste fenomene vor fi pe arii mai extinse în estul și sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, sud-vestul Moldovei, în estul Carpaților Meridionali și în grupele centrale și sudice ale Carpaților Orientali, unde ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp (1...3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp. Izolat va cădea grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).
În regiunile vestice și sud-vestice vremea va fi predominant însorită, iar după-amiaza va fi călduroasă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-estul țării (în general cu viteze de 40...45 km/h), în zona montană înaltă, în special din Carpații Meridionali (în general cu rafale de 60...80 km/h), dar și în timpul ploilor, când vor fi și vijelii (rafale de 50...70 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 19...21 de grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 34 de grade în Banat și vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, pe areale mici va fi ceață.
Hartă meteo România
Vremea de mâine 27 august în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, cerul va avea înnorări, iar mai ales după-amiaza și seara vor fi averse (cantități de apă în general de 4...10 l/mp ) și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în timpul ploilor (rafale de 45...55 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14...16 grade.
Hartă meteo Bucureşti
La Cluj, vremea se încălzeşte, iar temperaturile vor urca până la 24 de grade Celsius. Sunt așteptate și ploi, însă acestea vor fi mai puține decât cele de astăzi.
Vremea de mâine 27 august la munte
Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi în scădere și se vor situa sub cele normale perioadei în Carpații Meridionali și Carpații Orientali și apropiate de acestea în restul masivelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice în toate masivele, dar pe arii mai extinse în estul Carpaților Meridionali și grupele centrale și sudice ale Carpaților Orientali, unde cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat și va avea intensificări în zona montană înaltă a Carpaților Meridionali (viteze la rafală de 60...80 km/h), dar și în timpul ploilor (rafale de 50...70 km/h).
Hartă meteo zona montană
Vremea de mâine 27 august la mare
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și trecător vor fi averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi în jurul a 10 l/mp.Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare cu rafale în general de 45 - 55 km/h, dar și în timpul averselor. Valorile termice vor scădea față de intervalul precedent, astfel că maximele se vor încadra între 23 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul litoralului, iar minimele vor fi de 17...18 grade.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 și 24 de grade.
