Observator » Evenimente » Momentul în care doi poliţişti sunt bătuţi crunt în plină stradă, în centrul Braşovului

Video Momentul în care doi poliţişti sunt bătuţi crunt în plină stradă, în centrul Braşovului

Claudiu Loghin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 26.08.2026, 07:51 | Modificat la 26.08.2026, 07:51

Doi agenţi de poliţie au fost luaţi la bătaie în plină stradă, în centrul Braşovului. Sunt scene parcă desprinse din filme, dar totul a fost cât se poate de real, iar acum unul dintre agenţi este la spital cu nasul rupt. Totuşi, sandalul a început încă dinainte să apară Poliţia. Agresorii s-ar fi luat la ceartă în faţa maternităţii, iar un paznic a sunat la 112, ca să reclame incidentul. Toţi au luat-o la fugă, dar au fost opriţi în trafic, moment în care s-au bătut cu forţele de ordine. De frică, evident, au luat-o la fugă. Dar nu a durat mult şi au fost prinşi şi duşi la secţie. 

Sunt imaginile halucinante surprinse în centrul Braşovului. În filmare se vede cum un poliţist încearcă să îl mobilizeze pe unul dintre agresori, însă în zadar. Ba mai mult, la un moment dat, individul se apropie de agent cu mult curaj şi îl loveşte. Din spate apare un alt tânăr care sare şi el la bătaie, dar este oprit de o a treia persoană.

"Pe primul, acolo l-a trântit, aşa, şi pe celălalt, aici, l-a buşit sângele şi s-a ridicat. Păi nu, nu, nu ştiu, că m-am trezit, ţipete, ţipete.", spune un martor

Momentul de agresiune a durat câteva zeci de minute. A început undeva în spatele Porţii Schei, apoi poliţiştii i-au blocat pe cei implicaţi în această agresiune, aici în zona centrului istoric şi aici au fost agresaţi şi cei doi lucrători de poliţie. 

Articolul continuă după reclamă

Doi dintre cei implicaţi au fugit pe jos și s-au ascuns în podul unei case, iar ceilalți membri ai grupului au fugit cu aceeași furgonetă albă. N-a durat mult și au fost prinși.

"Un domn jandarm era pe o scară, probabil într-o curte din spatele casei. Am văzut mai mulţi jandarmi ///TAIE/// cu scuturi, au venit şi mascaţii.", spune o persoană

Unul dintre polițiștii atacați are nasul rupt, iar celălalt o rană pe frunte. Rănit a fost și unul dintre suspecți.

Pe acelaşi subiect

"În acest moment, toate persoanele agresive se află la sediul unităţii de poliţie pentru audieri şi pentru a se dispune măsurile legale în consecinţă.", explică inspectorul principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov

Toți cei şapte implicaţi în bătaie sunt acum în custodia poliţiei.