Zi de plajă la Băile Felix, în prag de iarnă. Alt anotimp în estul ţării
Vremea continuă să ne surprindă cu temperaturi neobişnuit de mari. În staţiunea Băile Felix, turiştii au făcut baie şi plajă ca în luna iulie şi s-au răcorit la terase cu băuturi pline de gheaţă.
Vremea continuă să ne surprindă cu temperaturi neobişnuit de mari. În staţiunea Băile Felix, turiştii au făcut baie şi plajă ca în luna iulie şi s-au răcorit la terase cu băuturi pline de gheaţă. Asta în timp ce în jumătatea estică a ţării vântul a bătut cu putere, iar pe şosele ceaţa a îngreunat circulaţia. Meteorologii ne liniştesc şi ne spun că iarna nu se grăbeşte să vină.
În prag de iarnă, turiştii veniţi la Băile Felix şi-au prelungit bronzul din vară. Temperatura a ajuns până la 21 de grade Celsius.
Chiar dacă iarna se anunţă în mai puţin de două săptămâni în calendare, în Băile Felix turiştii petrec ca în plină vară. Fie fac plajă pe şezlonguri, fie se bălăcesc în piscinele cu apă termală.
La terasele din staţiune, turiştii s-au răcorit cu bere şi cocktailuri pline cu gheaţă.
Şi centrul oraşului Oradea a arătat ca în luna iulie. Oamenii au ieşit afară în tricouri şi au umplut terasele.
Altă regiune, alt anotimp. În jumătatea estică a ţării, temperaturile au fost mai mici chiar şi cu 10 grade, iar ceaţa a învăluit oraşele. În trafic, a fost haos ca în plină iarnă.
Şi drumul naţional 1 şi autostrazile A1 şi A3 au fost cuprinse de un val de ceaţă care a îngreunat circulaţia.
Pe DN 1, dar şi în zona în care drumul se intresectează cu autostrada A 3 ceaţa a fost densa, aşa că poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să dapteze viteza la condiţiile de trafic.
Pe tot parcursul zilei, meteorologii au emis mai multe avertizări now-casting de vânt puternic. Săptămâna viitoare, temperaturile vor începe să scadă, dar rămân totuşi peste cele normale pentru această perioadă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰