Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru o mită de 16 milioane de lei: Am dreptul să candidez conform Constituţiei şi Statutului partidului
Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie şi acuzat că a luat mită 16 milioane de lei, a declarat joi că nu îl poate împiedica nimic să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia.
Alegeri locale 2024. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu a declarat joi că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului, îi permit să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia. Despre dosarul penal în care este acuzat de luare de mită, Dumitrescu a spus că "sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, "care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova".
Iulian Dumitrescu spune că are dreptul să candideze, potrivit Constituţiei şi Statutului PNL
"Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu", a afirmat Iulian Dumitrescu.
Despre dosarul penal în care este anchetat, el a comentat: "Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova".
Iulian Dumitrescu s-a prezentat, joi, la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti, în cadrul controlului judiciar.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură propunere de candidatură în persoana lui Iulian Dumitrescu, la şefia CJ Prahova.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰